Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD), a depus ieri, la Parchetul Înaltei Curți, o plângere penală împotriva colegului său de partid, deputatul Sebastian Ghiţă, acuzându-l că l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon.
Robert Negoiță, care este și vicepreședinte PSD, s-a prezentat, ieri, personal la Parchet pentru a depune plângerea împotriva colegului său de partid. “Acum o săptămână m-a sunat şi m-a ameninţat la telefon într-un mod josnic şi ruşinos. M-a ameninţat inclusiv cu moartea, adică o chestiune, în opinia mea, foarte gravă şi, din această perspectivă, cred că este de datoria mea să dăm un semnal în această ţară”, a fost varianta lui Negoiță. Întrebat cum au sunat ameninţările, Negoiţă a răspuns: “Mi-a spus: <<Te termin. Ai intrat pe mâna mea, o să te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las>>. “
Negoiță a susținut că nu a înregistrat convorbirea telefonică în care a fost ameninţat: “Nu fac aşa ceva, nu sunt securist”, el precizând, în acelaşi context, că ştie că instituţii abilitate ale statului înregistrează convorbiri telefonice. El a evitat, însă să explice care a fost contextul în care a avut dialogul și de ce au apărut tensiuni între el și Sebastian Ghiță. Primarul s-a rezumat să spună că nu era în relaţii de prietenie sau de afaceri cu Sebastian Ghiţă. Plângerea lui Negoiţă a fost înregistrată la Registratura Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), urmând să fie repartizată unui procuror.
Reacțiile lui Ghiță
Imediat după depunerea plângerii, Sebastian Ghiță a părut surpins de gestul lui Negoiță și a evitat să comenteze acuzațiile colegului său de partid. “Nu știu despre subiect, înainte să am o reacție vreau să mă documentez, să văd ce conține plângerea. Reveniți mai târziu”, a fost prima reacție a lui Sebastian Ghiță, contactat de România liberă. Ulterior, Ghiță nu a mai putut fi contactat, dar a dat o declarație postului de televiziune pe care îl patronează, România TV. “Nu am mai vorbit cu domnul Negoiță nici direct și nici la telefon de foarte multe zile. Nu am avut niciodată legaturi de nici un fel. Ori a visat urât ieri noapte, ori l-a păcălit cineva aseară la telefon”, a declarat Sebastian Ghiţă. "Dacă te simți amenințat cu moartea nu aștepți zece zile să reacționezi. Oricând pot pune la dispoziția jurnaliștilor listingul telefonului meu", a adăugat deputatul PSD.
Posibile explicații
Este interesant că protagoniștii scandalului s-au ferit să explice care poate fi motivul punctual al disputei – pe care Negoiță o datează acum o săptămână iar Ghiță acum zece zile. Potrivit unor surse din PSD ar fi vorba de o luptă pentru influență asupra premierului Victor Ponta, între Sebastian Ghiță și Robert Negoiță. Primarul sectorului 3 este deranjat, la fel ca mai mulți membrii PSD, că Sebastian Ghiță are un cuvânt greu de spus în ceea ce privește deciziile premierului.
Pe de altă parte, îl ultima săptămână (exact termenul invocat de Negoiță ca moment de început al scandalului n.r.) televiziunea patronată de Sebastian Ghiță a difuzat mai multe materiale în care era atacat Robert Negoiță. Una dintre teme a fost concesionarea parcurilor din sectorul 3. Potrivit informațiilor difuzate de postul respectiv, prefectul Capitalei verifică modul în care Robert Negoiță a concesionat toate parcurile din sectorul 3 aceleiași firme. Negoiță este acuzat că ar fi acționat ilegal: el ar fi autorul unui contract dezavantajos pentru Primăria Sectorului 3 și că nu a organizat licitații. Asta în condiţiile în care singura instituţie abilitată să concesioneze servicii publice locale este Consiliul General.
Scandalul a pornit după ce primăria condusă de Robert Negoiţă a concesionat firmei Cris Garden cele patru parcuri din sector – Titan, Al.I. Cuza, Titanii şi Gheorghe Petraşcu. Contractul este încheiat pe o perioadă de opt ani. Potrivit documentului, firma primeşte de la primărie circa 50 de milioane de euro pentru serviciile de întreţinere şi amenajare.
Dragnea, pe post de arbitru
Vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, a declarat că va discuta cu primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, şi cu deputatul Sebastian Ghiţă pentru a vedea ce a determinat plângerea penală.
Întrebat ce ar putea face ca preşedinte executiv al PSD în acest caz, Dragnea a precizat că va avea cu cei doi “o discuţie între oameni”, fără să ia în calcul funcţiile de partid, mai ales că este prieten cu aceştia.
“Nu e vorba de preşedinte executiv, e vorba de o discuţie între oameni, nu stăm cu gradele pe umeri sau cu funcţiile în faţă. Sunt prieten cu amândoi şi vreau să văd ce a determinat această reacţie. Sper să nu fie nimic serios, sper”, a afirmat liderul PSD.
Cum l-a denunţat Ghiță pe Vântu
În 2011 Sebastian Ghiţă l-a denunțat pe Sorin Ovidiu Vântu pentru că l-ar fi amenințat cu moartea. Sebastian Ghiţă a depus la Parchet înregistrări pe care le-a realizat chiar el. Vântu, trimis în judecată apoi condamnat definitiv la un an de închisoare cu executare pentru șantaj.