Partidele PMP, PSD, PNL, PER, dar și candidații Călin Popescu Tăriceanu și Monica Macovei, au încălcat legea finanțării partidelor politice, se arată în rapoartele de control realizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), informează Mediafax.
Inspectorii AEP au constatat, în urma controlului finanțării campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2014, că Partidul Mișcarea Populară a încălcat Legea finanțării partidelor în sensul că pe materialele de propagandă electorală nu au fost imprimate ”denumirea partidului politic sau a alianţei politice ori electorale care le-a comandat” și ”denumirea operatorului economic care le-a realizat”. PMP, partid al cărui candidat a fost Elena Udrea, a fost sancționat cu amendă, conform legii, între 5.000 lei și 25.000 lei.
De asemenea, AEP a constatat încălcarea legii finanțării partidelor și în cazul Alianței Creștin Liberale PNL-PDL, pentru încălcarea acelorași prevederi legale, fiind aplicată aceeași sancțiune Partidului Național Liberal. Din partea ACL, candidatul la prezidențiale a fost Klaus Iohannis, actualul președinte al României.
În același sens a fost sancționat și candidatul independent Călin Popescu Tăriceanu pentru nerespectarea prevederilor menționate.
În cazul candidatului independent Monica Macovei, AEP a constatat încălcarea prevederii conform căreia ”cheltuielile privitoare la realizarea materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de beneficiarii acestora – candidaţi independenţi, partide politice sau alianţe politice ori electorale”.
În plus, Macovei nu a declarat la AEP prin intermediul mandatarului financiar, în termenul legal de cinci zile lucrătoare, primirea donațiilor de la persoane fizice sau juridice în timpul campaniei electorale.
Un alt articol de lege încălcat de Macovei privește faptul că la primirea donaţiei era obligatorie verificarea şi înregistrarea identităţii donatorului, indiferent de caracterul public sau confidenţial al acesteia, arată sursa citată.
Europarlamentarul a fost sancționat cu amendă între 5.000 lei și 25.000 lei și cu confiscarea sumelor care au făcut obiectul încălcării legii finanțării partidelor și campaniilor electorale.
În același timp, Alianța PSD-UNPR-PC, care l-a sprijinit la prezidențiale pe Victor Ponta, a încălcat, conform AEP, prevederile care obligă la imprimarea pe materialele de propagandă a denumirii partidului care le-a comandat, dar și a operatorului care le-a realizat.
PSD-UNPR-PC a mai încălcat articolul care stabilește declararea donațiilor din campania electorală și obligația de a cheltui aceste sume doar după comunicarea acestora la AEP.
Mai mult, potrivit sursei citate, Alianța PSD-UNPR-PC nu a respectat, prin mandatarul financiar, condiția conform căreia acesta ”organizează evidenţa veniturilor primite pentru campania electorală, a transferurilor altor fonduri provenite din veniturile obţinute în afara perioadei electorale şi a cheltuielilor efectuate pentru campania electorală”.
PSD a fost sancționat cu amendă între 5.000 lei și 25.000 lei și cu confiscarea sumelor care au făcut obiectul contravențiilor.
Un alt partid sancționat a fost Partidul Ecologist Român, care a fost amendat și i s-au confiscat sumele obținute în afara condițiilor impuse de legea finanțării partidelor politice.