Liberalul Cristian Buşoi a explicat, vineri, că titlurile din presă potrivit cărora copreşedintele PNL Alina Gorghiu ar fi declarat că Buşoi nu este candidatul validat pentru Bucureşti, sunt „puţin rupte din context”, informează Mediafax.
„Am discutat cu doamna Gorghiu, am citit cu atenţie şi transcriptul. Titlurile care s-au pus pe intervenţia domniei sale sunt puţin rupte din context. Nu a spus nicio secundă că nu sunt candidatul, a explicat doar o situaţie procedurală din interiorul PNL. O situaţie procedurală foarte corectă pe care am explicat-o şi eu, de altfel de câteva ori”, a declarat candidatul propus de PNL pentru Primăria Capitalei, întrebat cum comentează declaraţiile făcute de copreşedintele PNL Alina Gorghiu şi secretarul general Ilie Bolojan, care au afirmat că liberalul nu este candidatul validat al PNL pentru Bucureşti.
Citeşte şi: Cristian Buşoi, candidatul incert al PNL la Primăria Capitalei. Ce crede Traian Băsescu
Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă în prezent are susţinerea unanimă a Organiziaţiei PNL Bucureşti, Cristian Buşoi a afirmat că a existat un vot unanim dat de colegii săi din organizaţie, în luna decembrie, precizând că, inclusiv, actualul preşedinte interimar al filialei, Cătălin Predoiu, a susţinut că hotărârea luată de colegii săi nu este pusă sub semnul întrebării.
„Urmează o validare în BNP al PNL. Eu sunt membru al acestui partid de 19 ani,(…) ţin foarte mult la PNL şi accept orice decizie a sa. Am în acest moment o poziţie de europarlamentar la Bruxelles. Pot să servesc România şi PNL şi din poziţia de europarlamentar, prin urmare aştept terminarea procedurilor interne şi decizia colegilor mei”, a mai precizat Buşoi.
Candidatul propus de PNL pentru Primăria Capitalei a spus că, până în prezent, „cel puţin” la nivelul Organizaţiei Bucureşti nu are niciun semnal că lucrurile ar sta altfel.
Citeteşte şi: Candidatura liberalului Buşoi la primărie, incertă
Întrebat dacă se va retrage din cursa electorală, în cazul în care sondajele din luna februarie nu vor fi favorabile, Cristian Buşoi a afirmat că decizia va fi luată de conducerea centrală a PNL.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat luni seară că prim-vicepreşedintele liberal Cristian Buşoi este un coleg activ, însă a subliniat că o candidatură finală a acestuia la Primăria Capitalei va fi decisă de Biroul Politic Naţional.
„Bucureştiul rămâne de stabilit. În momentul acesta există o propunere pentru Primăria Capitalei. Cătălin Predoiu, în cursul acestei săptămâni, îşi va prezenta public strategia pentru Bucureşti. Sper că aceste trei săptămâni, intervalul pe care l-a avut la îndemână să decripteze tainele acestei organizaţii de Bucureşti, au fost fost suficiente pentru a veni cu o strategie închegată. Cred că vom avea o formulă perfectă atât din punct de vedere al organizării, cât şi din punct de vedere al candidaţilor. (…) Dl Buşoi, în acest moment, este propunerea organizaţiei de Bucureşti. O candidatură finală poate fi decisă exclusiv prin validarea în Biroul Politic Naţional. (…) Este un coleg activ. (…) Rămâne de văzut în ce măsură va rămâne propunerea finală a PNL”, a spus Gorghiu la Digi 24.