1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăTechLiviu Dragnea plantează oamenii baronilor în Guvern: Cine sunt câștigătorii și perdanții...

Liviu Dragnea plantează oamenii baronilor în Guvern: Cine sunt câștigătorii și perdanții negocierilor pentru eșalonul doi

Liderul PSD, Liviu Dragnea, promovează în Executiv secretari de stat propuși de baronii fideli, din sudul țării. Există, însă, și o listă neagră, pe care s-ar afla inclusiv Marian Oprișan.   

Negocierile pentru eșalonul doi din Executiv (secretari de stat, directori, prefecți), controlate de Liviu Dragnea și urmate de decizii semnate de premierul Grindea-nu, au, până la această oră, un câștigător sigur. Este vorba de senatorul Paul Stănescu, fost președinte al CJ Olt, partener de vânătoare cu Liviu Dragnea.

Judecătoare la Justiție, „moașa“ lui Judecător al lui Bercea Mondial

Implicat în două dosare penale, Stănescu nu doar că s-a pus la adăpost în Parlament, dar filiala Olt a obținut și doi miniștri – pe Florin Iordache (Justiție) și Florin Jianu (IMM-uri). Iar acum și-a plasat trei oameni în funcțiile de secretari de stat. Astfel, Sofia Mariana Moț se află printre cei care vor fi propuși secretari de stat în Ministerul Justiției, potrivit ministrului Florin Iordache. Mariana Moț este judecător la Curtea de Apel Craiova și este „extrem de apropiată” de Paul Stănescu, după cum susțin surse parlamentare. Despre Mariana Moț presa a scris că a fost „moașa” (nașa de botez) a unuia dintre cei opt copii ai interlopului Bercea Mondial – botezat „Judecător”. Fiul judecătoarei Marian Moț este fostul deputat PSD Emil Moț, între timp ales primar de Slatina, fiind sprijinit, de fiecare dată de Paul Stănescu. La Justiție, alte două posturi de secretar de stat vor fi deținute de procurorii Oana Schmidt-Hăineală și Cristian Sima.

Stănescu, baronul numărul 1

Paul Stănescu a reușit și promovarea lui Emil Florin Albotă, numit de premierul Grindeanu inspector gene-ral, cu rang de secretar de stat, în cadrul Inspectora-tului de Stat în Construcţii. La începutul lui septembrie 2016, Emil Florin Albotă a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei. Cariera sa politică este legată de UNPR şi Ion Toma. El a deţinut funcţia de prim-vicepreşe-dinte al UNPR Olt, dar în octombrie 2016 s-a alăturat PSD, intrând sub protecția lui Stănescu. La Agricultură a redevenit secretar de stat un alt apropiat al lui Stănescu, Paul Botănoiu. Acesta fusese numit secretar de stat la Agricultură de Victor Ponta, și păstrat de Guvernul Cioloș până în octombrie 2016, când relațiile dintre fostul premier și PSD au început să se deterioreze.

Și secretarul general al PSD, Marian Neacșu, șeful PSD Ialomița, și-a promovat un secretar de stat la Agricul-tură, pe Dănuț Alexan-dru Potor, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală din România (FNGAL). Tot pe filiera Neacșu a intrat în Executiv și noul secretar de stat de la Interne, Viorel Ştefu, director în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, fost şef IPJ Ialomiţa.

Incompatibil de la Dolj cu recomandare

Gruparea de la Dolj, dirijată de Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, a obținut un post de secretar Transporturi pentru Ovidiu -Aurelian Flori.  Potrivit ANI, acesta s-a aflat în stare de incom-pa-tibilitate în perioada 2 -octombrie 2009 – 4 iulie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de viceprimar, -respectiv cu cea de primar, şi funcţia de admi-nistrator al unei firme. El şi-a început cariera ca referent în cadrul Primăriei Işalniţa în anul 2002, devenind apoi -contabil, viceprimar şi -primar.

Și baronul de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a obținut un post pentru un apropiat al său, Liviu Cozmin Stoi-ca. Grindeanu l-a numit pe Liviu Cozmin Stoica în funcţia de preşedinte al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României. Acesta a fost city manager al ora-şului Târgovişte şi a candidat pe un loc neeligibil pe listele pentru Senat ale PSD Dâmboviţa.

Cine este noul șef al ANAF

Bogdan Stan este noul șef al ANAF, potrivit unei decizii a premierului Sorin Grindeanu. Acesta îl înlocuieşte pe Dragoş Doroş, care a fost înlocuit, la cerere, din această funcţie. Bogdan Nicolae Stan Bogdan a fost șef de serviciu la ANAF Ilfov, inspector fiscal, director al ANAF Giurgiu.  În 2013, a fost promovat de către fostul președinte al ANAF, Gelu Diaconu, în funcția de director adjunct la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC). În 2014 a fost transferat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Conform declarației de avere, din funcţia de director general adjunct în cadrul CNAS, Bogdan Nicolae Stan a câştigat, în 2015, 99.915 lei.

Faraonul din Vrancea, în dizgrație?

Unul din marii absenți de la masa negocierilor este, pentru prima dată, președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan. Acesta ar fi în conflict cu Liviu Dragnea, după ce, anul trecut,  le-ar fi spus participanților la o sindrofie locală, că va deveni președintele PSD după condamnarea lui Dragnea. „La 1 februarie (2016 – n.r.) voi fi președintele PSD. Abia aștept să-i văd fața lui Dragnea când îl voi exclude și pe Dâncu când îi voi fi șef”, s-ar fi lăudat Oprișan în spatele ușilor închise.

Cert este că dorința sa de a candida pentru Legislativ a fost respinsă de Dragnea, iar Oprișan nu s-a implicat în campania electorală și nici nu s-a prezentat la urne în ziua votului. Nelipsit de la negocieri la formarea guvernelor anterioare, Oprișan a plecat în Italia, chiar în ziua în care conducerea PSD s-a reunit pentru a-l propune premier pe Grindeanu.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă