3.9 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăTechCarmen Dan: Sorin Grindeanu este o păpușă pe care Victor Ponta o...

Carmen Dan: Sorin Grindeanu este o păpușă pe care Victor Ponta o întoarce periodic

Premierul Sorin Grindeanu este doar o păpusă a cărei cheiță se întoarce periodic, în spatele cheiței fiind "cel care se vrea adevăratul premier, respectiv Victor Ponta", a declarat ministrul demisionar de Interne, Carmen Dan.

"Era un cu totul alt om, acum are o problemă care ține mai mult de dereglarea unor mecanisme. Este doar o păpușă a cărei cheiță se întoarce periodic. În spatele cheiței se află cel care se vrea adevăratul premier, Victor Ponta. (…) Ar fi trebuit să dea dovadă măcar moral că înțelege gravitatea acestei situații. Este foarte hotărât să conducă un Guvern alcătuit din propria lui persoană și cu încă un tânăr exuberant. Nu are cum să constituie un guvern legitim. (…) În prezent este premierul nimănui", a declarat Carmen Dan la România TV.

Ea a susținut că situația actuală a fost cauzată de un "plan stabilit dinainte, premeditat". Întrebată cum comentează faptul că a fost sunată de către secretarul general al Guvernului, care a felicitat-o pentru că era la minister, ea a opinat că, ''din noua calitate pe care o are, domnul Ponta a vrut să arate că este un om corect''.

''Nu o să mă bucur ca o fetiță că m-a sunat domnul Ponta. (…) A vrut să arate că și-a luat în serios responsabilitățile în SGG", a adăugat Carmen Dan. Ea a mai spus, referindu-se la trimiterea demisiei sale și a lui Sevil Shhaideh președintelui Klaus Iohannis, că premierul le-a considerat un obstacol către succesul pe care îl anticipează și pe care nu îl va obține.

"În calculul său, eu și Sevil ocupăm două poziții importante către succesul pe care îl anticipează și pe care nu-l va obține. Ceea ce se întâmplă acum nu mai are nimic de-a face cu moralitatea. Au considerat că noi reprezentam un obstacol", a conchis Carmen Dan.

Cele mai citite

Seară regală pentru Corpul Diplomatic. Majestatea Sa Margareta a României: Țara noastră rămâne puternică/Țara noastră va rămâne fidelă alianțelor sale

Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit în Sala Tronului de la Palatul Regal marți, 10 decembrie 2024, seara anuală dedicată Corpului Diplomatic acreditat...

Banca Mondială: Sărăcia extremă la nivel global revine la nivelurile dinaintea pandemiei

Regiunile cele mai afectate de sărăcie în ultimii ani sunt Orientul Mijlociu și Africa de Nord Banca Mondială a publicat noile estimări privind sărăcia globală,...

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă