Peste 40.000 de copii din Bacău au primit, ieri, în prima zi de școală, un ghiozdan și rechizite gratuite, printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean condus de Dragoș Benea (PSD). Inițiativa de susținere a învățământului preșcolar și școlar, lăudabilă de altfel, a fost deturnată însă de șeful CJ Bacău prin coloritul și modul de inscripționare a ghiozdanelor.
Mai precis, pe fond roșu (nuanța folosită de PSD, evident), scrie cu alb „Ghiozdanul școlarului 2014-2015, proiect finanțat de CJ Bacău“ și, surpriză, numele lui Dragoș Benea. Pe pagina sa de pe o rețea de socializare, șeful CJ Bacău și-a prezentat realizarea, arătând că proiectul a demarat în urmă cu șapte ani și că „trebuie obligatoriu să continue“. Anul trecut, când nu urma un scrutin esențial în mai puțin de două luni, ghiozdanele împărțite cu numele lui Benea au fost de culoare albastră. Sub diferite nume, și alte consilii județene desfășoară programe de același fel, doar că privind la obiectele oferite copiilor nu identifici imediat și partidul în care activează șeful de CJ.
În Covasna, de exemplu, directorilor de școli le-au fost împărțite de Consiliul Județean condus de Tamas Sandor (UDMR), spre a fi distribuite copiilor, ghiozdane în două culori – roz pentru fetițe și albastru pentru băieți -, având imprimate personaje de desene animate și, bineînțeles, fără nume de politicieni. În Alba, Consiliul Județean condus de Ion Dumitrel (PDL) a optat pentru ghiozdane în două culori (albastru și roșu), tot cu personaje de desene animate, plus stema județului.