3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăTechCalimente, declarație controversată despre protestul Colectiv

Calimente, declarație controversată despre protestul Colectiv

Parlamentarul liberal Mihăiță Calimente a declarat, la România TV, în contextul în care, dacă PNL ar fi la Putere, iar oamenii ar protesta, că, ”dacă strada nu ne vrea nici pe noi, atunci să-i voteze pe bulgari”. Ulterior, așa cum a anunțat Alina Gorghiu în conferința de presă, a emis un comunicat în care și-a cerut scuze. 

"Imi cer scuze pentru declaratiile pe care le-am facut astazi in privinta votului pe care l-ar putea acorda cei care au protestat fata de tragedia de la Clubul Colectiv. In acest sens, imi retrag afirmatiile facute in cadrul unei emisiuni televizate si ii rog pe cei care s-au simtit lezati de acestea sa-mi scuze comportamentul si sa-mi accepte scuzele", a scris Calimente, în comunicat. 

Peste 15.000 de persoane au ieșit în stradă, marți seară, după incendiul din Colectiv. Ei au cerut demisiile premierului Ponta, vicepremierului Gabriel Oprea și primarului Cristian Popescu Piedone. Miercuri dimineață, Victor Ponta și Piedone și-au anunțat demisiile. 

Cele mai citite

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă