11 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăTechBăsescu, despre zvonurile privind o înţelegere politică cu UNPR

Băsescu, despre zvonurile privind o înţelegere politică cu UNPR

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, a declarat miercuri că este exclusă o înţelegere politică între UNPR şi partidul pe care îl conduce, precizând că zvonurile din spaţiul public în acest sens sunt „minciuni staliniste”, transmite Agerpres

„Este exclus. Am mai văzut unii analişti spunând cu foarte mult aplomb că au fost discuţii între UNPR şi Mişcarea Populară. Este o minciună de tip stalinist. N-am avut niciodată discuţii cu Gabriel Oprea pe această temă. Singura discuţie pe care am avut-o cu Gabriel Oprea a fost înainte de Consiliul JAI, când eu i-am cerut o întâlnire, să-i spun punctul de vedere cu privire la migranţi. (…) Nu am discutat nimic despre colaborarea între cele două partide”, a spus Băsescu la TVR 1. 

Întrebat dacă s-ar mai aşeza la masă cu liderul UNPR, Gabriel Oprea, pentru negocieri politice, fostul şef al statului nu a dat un răspuns clar. „Hai să ajungem până la alegeri. Aici nu discutăm numai de Gabriel Oprea, ci de un rezultat care o să fie şi de obligaţia ca partidele parlamentare să dea un guvern. În orice caz, ce vă garantez – eu nu voi fi la masa negocierilor, pentru că nu mai am ce să negociez pentru mine, nu mai vreau nimic pentru mine de la politică, dar vreau să construiesc un partid”, a afirmat Traian Băsescu. 

Pe de altă parte, liderul Mişcării Populare a exprimat opinia că UNPR va semna protocolul cu PSD. „Foarte mulţi au apreciat că semnarea protocolului este legată de votul de azi. Nu cred, miza după părerea mea e cu totul alta şi convingerea mea e că se va semna protocolul. Mâine, poimâine, când îl vor semna, probabil mâine. Miza nu era votul pentru Gabriel Oprea, ci votul pentru alegerea primarilor în două tururi. (…) Dacă Oprea trece de partea liberalilor, câştigă liberalii cu vreo şase voturi. Se va semna protocolul chiar dacă ulterior vor interveni schimbări de poziţie din partea PSD. Să le spună: ‘da, da, dar nu mai e valabil’ după ce se intră în campania electorală”, a adăugat Băsescu. 

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Vreme mai caldă decât normalul perioadei

Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât media obișnuită pentru finalul lunii ianuarie și mare parte din februarie, în toate regiunile țării. Potrivit Administrației Naționale de...

Amenințări cu bombă în sute de școli din Ungaria și Bulgaria: Suspiciuni legate de implicarea Rusiei

Sute de școli din Bulgaria au primit joi amenințări cu bombă, e-mailurile fiind trimise de pe o platformă rusească, informează agenția Novinite, citând radioul...

CFR Călători suspendă sute de trenuri din cauza ordonanței „trenuleț”: Navetiștii și sindicaliștii, nemulțumiți

CFR Călători a anunțat suspendarea a peste 200 de trenuri din întreaga țară, majoritatea circulând pe rute mai puțin aglomerate. Însă și alte rute...
Ultima oră
Pe aceeași temă