Alegerile Primare, adică un sistem apropiat de cel folosit în SUA, este soluția ideală pentru desemnarea candidatului dreptei în alegerile prezidențiale, scrie inliniedreapta.net. Potrivit publicației citate, desemnarea candidatului dreptei nu se poate face în baza sondajelor de opinie sau a negocierilor dintre partide ci numai prin girul electoratului, în baza unui vot dat după întâlnirea directă a candidatului respectiv cu simpatizanții și membrii partidelor de dreapta.
”Electoratul de dreapta nu va putea fi convins, nici mobilizat la vot cu candidați scoși din jobenul cu sondaje și negocieri lipsite de transparență între partide”, se arată în articolul semnat de întreaga redacție a publicației de dreapta.
Mecanismul de desemnare a candidatului dreptei ar fi unul simplu: fiecare candidat la nominalizare va putea să își prezinte viziunea politică și crezul în fața alegătorilor din circumscripții iar aceștia din urmă vor alege candidatul care îi va reprezenta la alegerile prezidențiale.
Pentru asigurarea bunului mers al alegerilor, acestea ar urma să fie supervizate de un comitet format din membri ai tuturor partidelor și din observatori ai diferitelor asociații recunoscute pentru apărarea valorilor euro-atlantice, care vor să susțină acest demers. Scrutinele vor avea loc în sediile partidelor de dreapta sau în locuri special amenajate, fiind monitorizate de membri desemnați ai acestor partide și de observatori din partea societății civile. Totul se va desfășura însă în baza unui regulament stabilit de un grup de experți.
Astfel, scrie inliniedreapta.net, candidatul care va câștiga Alegerile Primare va intra în competiția prezidențială cu o legitimitate sporită în fața contracandidaților săi. Asta pentru că el va beneficia deja de legitimitatea directă, oferită în urma scrutinului electoratului dreptei, și nu va fi impus de partide sau grupuri de interese.
În plus, candidatul dreptei unite ales astfel va fi dator pentru nominalizare susținătorilor care l-au propus prin vot, adică electoratului, ”nu negocierilor de culise ori diferitelor grupuri care l-au sprijinit și propulsat”. Însă pentru a reuși să fie propus pentru alegerile prezidențiale, candidatul dreptei unite trebuie să dea garanții electoratului că este capabil să țină prezenta direcție pro-occidentală, să apere instituțiile statului de drept și să le ferească de subversiuni externe și interne. În caz contrar, candidatul dreptei va eșua.
”Nesocotirea de către partide a alegătorilor care vor să voteze formațiuni ce susțin statul de drept, piața liberă, cota unică, proprietatea privată, reducerea taxării, moralitatea în viața publică, valorile familiei tradiționale și orientarea euro-atlantică a României a produs rezultate slabe pentru dreapta în alegerile recente. … Să nu repetăm greșelile din 2000 și 2012”, explică sursa citată.