12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăGDPRAdevăruri despre factorul de protecţie solară

Adevăruri despre factorul de protecţie solară

Radiatia solara se manifesta sub forma unui spectru continuu, de la 200 la 400 nanometri. In ciuda acestui aspect continuu, mediul stiintific a decis descrierea acestuia in scale, in functie de efectele diferitelor lungimi de unda. Astfel:

– radiatia UVC (200-290 nanometri) este in intregime absorbita de stratul de ozon;
– radiatia UVB (290-320 nanometri) patrunde in atmosfera si este responsabila de producerea arsurilor cutanate;
– radiatia UVA (320-400 nanometri) patrunde in atmosfera si este responsabila de imbatranirea cutanata si favorizarea aparitiei cancerelor de piele.

Factorul de protectie solara (SPF) reprezinta cantitatea de radiatie pe care pielea o poate primi pana cand incepe sa se inroseasca, atunci cand folosesti o crema cu protectie, fata de situatia in care pielea nu este protejata. Astfel, daca in mod normal, fara protectie, pielea ta incepe sa se inroseasca, sa spunem, dupa 2 minute de stat la soare, prin aplicarea unei creme cu SPF 15 poti sta la soare de 15 ori mai mult, adica o jumatate de ora, iar prin aplicarea unei creme cu SPF 30 poti sta o ora in soare. SPF-ul este un indicator specific fiecarei persoane si e influentat de o serie de factori precum sursa de lumina (spectru, intensitate), cantitatea aplicata, reactia pielii, etc.

Intrucat SPF masoara timpul necesar pana la inrosirea/arderea pielii, a afirma ca un produs are un SPF 15 este echivalent cu a spune ca acel produs asigura protectie UVB cu un timp de multiplicare de 15 fata de timpul normal de inrosire a pielii.
Simpla mentionare a factorului SPF pe un produs nu inseamna ca acesta protejeaza si de radiatia UVA. De aceea, verifica pe eticheta produsului ca acesta filtreaza si radiatia UVA.

Un produs cu factor de protectie 15 blocheaza 93.3% din razele UV, in timp ce unul cu SPF 30 blocheaza cu doar 3.4% mai mult – adica 96.7%. Prin urmare, diferenta semnificativa nu e data de protectia fata de radiatia solara, ci de timpul pe care il poti petrece in soare fara a te arde. Chiar daca ambele produse ofera protectie UV aproximativ similara, in general cel cu SPF 15 este folosit mai des datorita texturii mai usoare.

Factorul de protectie solara inscriptionat pe orice produs poate fi eficient atata timp cat acesta este aplicat in doza necesara: 2 mg/cm2. In traducere libera, inseamna ca trebuie folosite aproximativ 0,5 grame de lotiune pentru fata si gat si 30 de grame sau mai mult, pentru intregul corp. Desi uneori cantitatea pare foarte mare datorita formulei mai grase a produselor de protectie solara, este important ca instructiunile de utilizare sa fie urmate pentru o protectie solara eficienta.

Aplicarea insuficienta lasa pielea vulnerabila in timpul expunerii, efectul de protectie fiind mult mai scazut. Astfel, aplicand jumatate din cantitatea necesara de produse cu SPF 30, nu se obtine o protectie echivalenta cu cea a produselor cu SPF 15 ci, mai degraba, a celor cu SPF 7 si 9.

Stiai ca…
– Sticla nu blocheaza razele UVA, ci filtreaza doar razele UVB. Asadar, daca lumina poate trece prin ea, acelasi lucru il pot face si razele UVA?
– Cand creste altitudinea, creste si expunerea la radiatiile solare?
– Autobronzantele nu protejeaza. Ele doar coloreaza pielea printr-o reactie chimica?

Expunerea la soare implica riscuri pe termen lung

– Efectele daunatoare ale expunerii la raze UV se cumuleaza in timp. Expunerea repetata influenteaza capacitatea pielii de a se reface, insa efectele devin vizibile foarte tarziu.
– O singura zi de expunere la soare fara a te proteja este suficienta pentru a compromite sistemul imunitar al pielii.
– Efectele vizibile ale deteriorarii celulelor apar la cateva ore de la expunere – de la 2 la 24 de ore.
– Tipurile de piele I, II si III (conform clasificarii Fitzpatrick) sunt cele mai predispuse la aparitia eritemelor si ar trebui protejate. La nivel mondial, in fiecare an se inregistreaza intre 2 si 3 milioane de cazuri de cancer de piele si 132.000 cazuri de cancer de piele de tip melanom. Conform statisticilor oferite de Fundatia pentru Cancer de Piele, unu din trei cazuri de cancer este cancer de piele, iar unu din cinci americani este diagnosticat de cancer de piele.

Secretele protectiei solare

1. Textura produselor are un rol esential in crearea obiceiului de utilizare a produselor cu factor de protectie. Astfel, produsele cu SPF 15 sunt preferate datorita texturii usoare si absorbtiei rapide in piele.
2. Produse de protectie solara au fost create pentru a fi folosite in diferite conditii:
– la plaja, in conditii de expunere prelungita la raze foarte puternice – cu o consistenta mai bogata si cu o formula rezistenta la apa. Este foarte importanta reaplicarea produselor ori de cate ori este nevoie.
– zi de zi – cu o textura mai usoara, mai putin grasa.
3. Pentru o protectie de lunga durata, cantitatea si frecventa aplicarii sunt foarte importante. Daca ai pielea foarte sensibila sau stii ca vei sta foarte mult la soare, foloseste un produs cu un SPF ridicat, intr-o cantitate suficienta si reaplica ori de cate ori este nevoie. Astfel ii vei oferi pielii tale o protectie eficienta si completa.

Sfaturi pentru o protectie solara completa

1. Aplicati in fiecare zi o crema de protectie cu spectru larg, cu SPF minim 15. Aplicati produsul din belsug, uniform si frecvent.
2. Reaplicati protectia solara la fiecare 2 ore atunci cand participati la activitati in aer liber, chiar si in zilele noroase.
3. Evitati ‘orele de varf’ cand razele soarelui sunt cele mai puternice – de la 10 dimineata pana la 4 p.m.
4. Purtati haine care sa va protejeze, cum ar fi camasi cu maneca lunga sau pantaloni.
5. Purtati palarii cu boruri largi si ochelari de soare atunci cand va aflati in aer liber.
6. Stati la umbra ori de cate ori este posibil.
7. Evitati suprafetele care reflecta lumina (apa, nisip, beton, zapada), care pot reflecta pana la 85% din razele daunatoare ale soarelui.
8. Ascultati-va… umbra! Daca umbra voastra este mai scurta decat voi, aveti toate sansele sa capatati arsuri solare.
9. Evitati solarul.
10. Examinati-va pielea din cap pana in picioare, cel putin o data la trei luni, pentru a depista eventualele semne de cancer de piele.

Articol preluat de pe www.121.ro

Copyright www.121.ro

 

Articole similare:

Fii frumoasa in vacanta!
Cum sa nu-ti agresezi tenul

 

 

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă