2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCopiii români, educaţi cu bătaia. Peste 60% sunt loviţi de părinţi

Copiii români, educaţi cu bătaia. Peste 60% sunt loviţi de părinţi

Peste 60% din copiii din România sunt bătuţi acasă, iar 20% dintre părinţi consideră că bătaia este benefică în procesul de educare al celor mici, sunt datele unui studiu lansat marţi de organizaţia „Salvaţi Copiii”.

Din martie până în octombrie, campania socială „Copiii fără etichete” atrage atenţia asupra violenţei cu care se confruntă cei mici în familie şi în şcoli.

În cadrul campaniei, organizaţia îşi propune să îi înveţe pe români cum să-şi educe copiii fără bătaie şi să creeze o platformă de parenting pozitiv. Totodată, organizaţia „Salvaţi Copiii” a precizat că sprijină adoptarea Strategiei privind educaţia parentală şi a Strategiei privind sănătatea mentală a copilului, dezvoltate de ministerele de resort.

Părinţii nu conştientizeză că-şi bat copiii

Astfel, deşi, din 2004, corecţia fizică a fost interzisă prin Legea 272, 63% dintre copii povestesc că se confruntă frecvent cu violenţa în familie: 18% din cei mici susţin că au fost bătuţi de părinţii lor cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua şi 8% cu lingura de lemn, se arată în studiul la nivel naţional „Abuzul şi neglijarea copiilor”, efectuat de „Salvaţi Copiii”.

Ceea ce este şi mai îngrijorător este că foarte mulţi părinţi spun că nu-şi bat copiii, dar recunosc că îi urechează sau le dau câte o palmă, ceea ce înseamnă că ei nici măcar nu sunt conştienţi de traumele la care îşi supun copiii, a explicat coordonatoarea proiectului, psihologul Diana Stănculeanu. 

Citeşte şi VIDEO. La ce visează copiii din comunităţile sărace. Poveşti din umbre despre haiducii care salvează un sat

Pe de altă parte, 20% dintre părinţi sunt de părere că bătaia este un mijloc bun de educare al celor mici, iar 38% recunosc că îşi bat copiii. Astfel, în familie, copiii se confruntă cu toate tipurile de violenţă: fizică, verbală şi psihologică.

Aşa au fost şi ei crescuţi- părinţii, aşa au învăţat că e cea mai simplă cale, de ce să-i explici copilului două ore ceva, îi dai două palme şi se rezolvă imediat„, povesteşte un copil în cercetarea realizată de organizaţie.

În ceea ce priveşte violenţa în şcoli, 86% dintre elevi povestesc că sunt certaţi de profesori când greşesc, 33% sunt jigniţi şi etichetaţi de profesori, iar 7% sunt bătuţi de cadrele didactice.

Citeşte şi Povestea copiilor care nu ştiau nici să se joace. Cum sunt „educaţi” părinţii să-şi trimită copiii la şcoală

Elevii din ciclul gimnazial se confruntă cu violenţa fizică din partea profesorilor de două ori mai mult decât cei din ciclul liceal, iar băieţii sunt bătuţi de cadrele didactice mai des decât fetele (11% dintre băieţi faţă de 2% fete). De asemenea, şi elevii romi sunt bătuţi în mai mare măsură de profesori decât copiii de etnie română (14% faţă de 6%).

Ministrul Educaţiei: Vreau să văd profesori daţi afară din şcoli

În ciuda cifrelor prezentate de raportul „Salvaţi Copiii” privind violenţa cu care se confruntă cei mici, autorităţile din domeniu se declară pozitive şi promit o cooperare mai strânsă pentru gestionarea problemei violenţei.

Astfel, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei organizate de „Salvaţi Copiii”, că autorităţile şcolare trebuie să recunoască existenţa acestor probleme ( a violenţei şi a drogurilor consumate în şcoli) şi că trebuie să existe o cooperare între Ministerul Educaţiei, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii şi al Muncii, pentru gestionarea violenţei. Totodată, Pricopie a subliniat importanţa formulării unor politici în care să fie implicaţi şi părinţii.

„Vreau să văd profesori daţi afară din şcoli când bat copii, este inadmisibil, sunt gesturi care nu permit milă”, a punctat Remus Pricopie, care a amintit şi de Strategia guvernamentală privind violenţa, la elaborarea căreia autorităţile lucrează în prezent.

Noua Strategie aduce în discuţie două elemente noi: monitorizarea şcolilor în care se petrec acte de violenţă şi încadrarea corectă a evenimentelor, în urma cărora ar urma să se elaboreze o serie de politici şi să se introducă prevederi în Codul Civil şi Codul Penal, prin care să se sancţioneze actele de violenţă petrecute în şcoli, a mai precizat Remus Pricopie.

Şi şefa Direcţiei pentru Protecţia Copilului, din cadrul Ministerului Muncii, Elena Tudor, a apreciat că, în ultima perioadă, colaborarea dintre ministere s-a îmbunătăţit şi că „în România, fără sancţiuni, degeaba avem prevederi frumoase” (referitor la interzicerea pedepselor corporale, n.red.).

Totodată, campania „Copiii fără etichete” este susţinută şi de bloggerii români, a precizat ambasadorul proiectului, Cristian China-Birta. „Toţi cei care îşi abuzează copiii sunt nişte nemernici, iar obiectivul nostru este să avem cât mai puţini nemernici”, a punctat Cristian China, blogger la chinezu.eu.

Citeşte şi VIOLENŢA DOMESTICĂ în familiile româneşti: Peste 1.000 de persoane au cerut ordin de protecţie în ultimul an

Abuzul verbal a scăzut în ultimii 10 ani

Abuzurile fizice uşoare (bătăile aplicate copilului, care nu lasă urme) au rămas constante faţă de acum 11 ani, când a fost efectuată ultima cercetare la nivel naţional privind violenţa, de Autoritatea pentru Protecţia Copilului, în timp ce numărul abuzurilor verbale au scăzut, potrivit concluziilor studiului „Salvaţi Copiii”. 

Cercetarea „Abuzul şi neglijarea copiilor” a fost efectuată pe un eşantion reprezentativ de 1.436 de familii din 58 de localităţi din România şi are o marjă de eroare de +/-2,5%.

Cele mai citite

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...
Ultima oră
Pe aceeași temă