5.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO: Marte poate susține viața? NASA a găsit molecule vitale pentru organismele...

VIDEO: Marte poate susține viața? NASA a găsit molecule vitale pentru organismele vii pe solul planetei

Oamenii de ştiinţă americani au folosit unul dintre instrumentele aflate la bordul roverului marţian Curiosityşi au detectat pentru prima dată azot la suprafaţa planetei Marte, sub formă de nitrat (NO3), un element esenţial al vieţii, informează Mediafax.

Nitraţii reprezintă o categorie de molecule care conţin azot sub o formă ce poate fi utilizată de către organismele vii, a explicat agenţia spaţială americană. Această descoperire a adus astfel o dovadă în plus a faptului că Marte a reunit în trecut condiţii propice pentru existenţa vieţii.

Azotul este indispensabil pentru toate formele de viaţă cunoscute, întrucât el reprezintă un element-cheie pentru molecule mai mari, precum ADN-ul, care codifică instrucţiunile genetice ale vieţii. Pe Terra, ca şi pe Marte, azotul se află în stare gazoasă în atmosferă, sub forma a doi atomi ataşaţi unul de altul care, astfel, nu pot să se combine prea uşor cu alte molecule. Însă atomii de azot trebuie să fie ori singuri, ori fixaţi de molecule de oxigen, pentru a putea genera acele reacţii chimice care sunt indispensabile vieţii.

O moleculă de nitrat, alcătuită dintr-un atom de azot şi trei atomi de oxigen, reprezintă o sursă de azot deja fixat şi care poate astfel să se combine apoi cu o varietate de alţi atomi şi de molecule. Totuşi, oamenii de ştiinţă americani au subliniat faptul că nu există deocamdată niciun indiciu care să sugereze că acele molecule de nitrat, descoperite de un instrument aflat la bordul roverului marţian Curiosity, ar proveni de la un organism viu.

Suprafaţa lui Marte este în prezent complet neospitalieră pentru orice formă de viaţă cunoscută. Potrivit oamenilor de ştiinţă de la NASA, acei nitraţi sunt foarte vechi şi au rezultat din procese non-biologice, cum ar fi de exemplul impactul cu asteroizi sau producerea de fulgere pe Marte, într-un trecut îndepărtat. Cercetătorii care participă la misiunea Curiosity au descoperit deja indicii care dovedesc faptul că viaţa ar fi putut să existe pe Marte în urmă cu mai multe miliarde de ani, precum prezenţa din abundenţă a apei lichide, aşa cum dovedesc albiile unor foste râuri şi prezenţa de materii organice în craterul Gale, în care robotul american s-a plasat cu succes în august 2012.

Cele mai citite

Ford retrage de la vânzare sute de mii de mașini cu motoare EcoBlue din cauza problemelor de emisii

Ford va derula o campanie de rechemare în service pentru aproximativ 769.000 de vehicule echipate cu motoare diesel EcoBlue, după o investigație a autorităților...

Sergio Perez părăsește Red Bull! Liam Lawson, înlocuitorul mexicanului în sezonul viitor

După un sezon dezamăgitor, despărțirea dintre Red Bull și Sergio Perez a fost oficializată, iar echipa a confirmat că Liam Lawson va ocupa locul...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă