România se găsește pe ultimul loc în UE la ponderea cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare în PIB, cu mult sub țările din vestul Europei, dar și sub țările vecine.
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeanăîn privinţa ponderii cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în PIB, de numai 0,38%, valori de sub 1% fiind înregistrate şi în state ca Grecia, Bulgaria şi Polonia, potrivit datelor ce au fost făcute publice ieri de către oficiul european de statistică, Eurostat.
Pondere de zece ori mai mică decât în Finlanda
În 2014, cel mai ridicat nivel al ponderii cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în PIB a fost înregistrat în Finlanda (3,17%), urmată de Suedia (3,16%) şi Danemarca (3,08%). România înregistrează deci o pondere a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PIB de zece ori mai mică decât țările nordice, însă trebuie ținut cont și de faptul că PIB-ul acestor țări este mai mare decât al României, ceea ce face ca discrepanțele să fie mult mai accentuate în cazul acestui indicator. Austria alocă 2,99% pentru aceste cheltuieli, Germania 2,84%, Belgia 2,46%, Slovenia 2,39%, iar Franţa 2,26%.
La polul opus se află România, cu doar 0,38% din PIB alocat cercetării şi dezvoltării, alte state cu un nivel de sub 1% al acestor cheltuieli fiind Cipru (0,47%), Letonia (0,68%), Croaţia (0,79%), Bulgaria (0,8%), Grecia (0,83%), Bulgaria (0,8%), Grecia (0,83%), Malta (0,85%), Slovacia (0,89%) şi Polonia (0,94%).
Comparativ cu 2004, ponderea în PIB a cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare a crescut în 23 de state membre, a scăzut în Croaţia, Luxemburg, Finlanda şi Suedia şi a rămas stabilă în România.
În 2014, statele UE au cheltuit în total circa 283 miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare, iar ponderea în PIB-ul Uniunii a fost de 2,03%, la fel ca în 2013. În urmă cu 10 ani, ponderea în PIB-ul UE era de 1,76%.
În UE, mai slab decât în Coreea de Sud, Japonia sau SUA
Comparativ cu alte economii mari, ponderea cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în PIB-ul UE este mult mai mică decât în Coreea de Sud (4,15% în 2013) şi Japonia (3,47% în 2013) şi mai mică decât în SUA (2,81% în 2012), dar egală cu cea din China (2,08%) în 2013 şi mai mare faţă de Rusia (1,15%).
Finanțarea cercetării la IMM-uri, din surse proprii
Studii efectuate anterior au scos la iveală faptul că în ceea ce privește activitatea de cercetare-dezvoltare IMM-urile o duc cel mai prost. Astfel, în pofida existenței unor fonduri europene importante destinate finanțării acestor activități, dar și a diferitor altor programe cu scop similar, IMM-urile din România își finanțează aceste activități în special din resurse proprii.
Principalele surse de finanţare a investiţiilor în cercetare-dezvoltare şi inovare din cadrul IMM-urilor sunt în proporţie covârşitoare provenite din surse proprii (71,35%), fiind urmate de împrumuturile şi creditele bancare (21,09%), fondurile de la Uniunea Europeană (2,04%), a arătat un studiu ”privind finanţarea IMM-urilor din România, în contextul evoluţiilor de ansamblu ale mediului de afaceri”, realizat în cursul acestui an la cererea Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.
600 de milioane de euro reprezintă suma alocată în România pentru cercetare-dezvoltare, în comparație cu 8,1 miliarde euro alocate în Finlanda, spre exemplu.