Apple a prezentat luni Apple Watch, primul produs nou al companiei din ultimii cinci ani, un dispozitiv destinat sa faca informaiile disponibile la incheietura mainii si care deschide larg calea dezvoltarii pietei tehnologiei produselor purtabile, relatează Mediafax.
Ceasul are o fata care poate fi personalizata si o baterie cu o durata de functionare de 18 ore, in conditii normale de utilizare, a declarat directorul general al Apple, Tim Cook, la evenimentul de prezentare organizat la San Francisco.
"Apple Watch este cel mai avansat ceas creat vreodata, un mijloc revolutionar de conectare cu ceilalti. Este incredibil de precis, are o fata traditionala si una digitala, plina de detalii. Sau o fata simpla, eleganta, fara nicio cifra. Una care exprima timpul intr-un fel nemaintalnit, sau una pur si simplu amuzanta", a spus Cook, aratandu-l pe Mickey Mouse.
Ceasul va putea fi precomandat din 10 aprilie si va ajunge la cumparatorii din 9 tari pe 24 aprilie.
Dispozitivul va avea doua dimensiuni, cu un model Sport cu preturi de 349 de dolari si 399 de dolari, in timp ce versiunea mijloc de gama va avea un pret care porneste de la 549 de dolari. Pretul versiunii high-end a
Apple Watch porneste de la 10.000 de dolari.
Prin dispozitivul smartwatch Cook aduce Apple intr-o noua categorie de produse, prin care vrea sa atraga mai mult utilizatorii in universul digital al companiei.
Ca dispozitiv de monitorizare a sanatatii si a performantelor de fitness, ceasul deschide noi posibilitati in industria sanatatii si creste totodata numarul de aparate care functioneaza cu Apple Pay, noul sistem de plati mobile al companiei.
Pentru a putea functiona pe deplin, Apple Watch, care este prevazut cu un ecran tactil color, trebuie sa fie conectat cu un iPhone. Ceasul afiseaza mesaje text si e-mailuri si ofera functii numite "digital touch", care permit comunicarea intre ceasuri de acest fel. De asemenea, Apple Watch poate monitoriza informatii legate de sanatate s fitness si sa trimita mesaje de reamintire.
Apple Watch, prezentat pentru prima oara in septembrie anul trecut, este primul dispozitiv nou lansat de companie de cand Cook a devenit director general al Apple, in 2011. Noul produs, alaturi de iPhone-urile cu ecrane mai mari, au contribuit la optimismul investitorilor legat de dezvoltarea Apple, iar actiunile companiei au atins un nivel record in ultimele
saptamani.
Potrivit estimarilor analistilor intervievati de Bloomberg, vanzarile de aparate Apple Watch ar putea ajunge in actualul an fiscal la aproape 14 milioane de unitati.
Piata globala a smartwatch-urilor ar putea creste la 28,1 milioane de unitati in 2015, de la 4,6 milioane unitati, Apple urmand sa captureze 55% din piata, anticipeaza Strategy Analytics.
In prima parte a evenimentului de la San Francisco, Apple a prezentat si cel mai subtire MacBook produs vreodata, de numai 13,1 milimetri. Notebook-ul functioneaza cu cip Intel, are un ecran de tip retina de 12
inci si este disponibil in culorile argintiu, gri si auriu.Noul model de notebook va fi disponibil pe piata din 10 aprilie, cu preturi pornind de la 1.299 de dolari.
Cook a mai anuntat un parteneriat exclusiv al Apple TV cu canalul HBO al Time Warner, precum si faptul ca aplicatia de plati mobile Apple Pay este in prezent sustinuta de 2.500 de banci.