3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSportVotul politic ameninţă mediul înconjurător. Tăriceanu şi Orban, în topul ruşinii

Votul politic ameninţă mediul înconjurător. Tăriceanu şi Orban, în topul ruşinii

Proiecte precum protejarea biosferei din Delta Dunării şi creşterea performanţei energetice pentru blocurile de locuinţe primesc sau pierd voturile parlamentarilor în funcţie de apartenenţa lor politică.

Astfel, iniţiativele promovate de arcul guvernamental sunt susţinute fără critică de grupurile PDL, UMDR, independenţi şi minorităţi şi respinse instinctiv de Opoziţie, după cum constată raportul Votul Verde, realizat de o coaliţie de ONG-uri din care fac parte Ecopolis şi Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta.

Experţii care au participat la realizarea „Votului verde” au analizat, pe parcursul a două sesiuni legislative, 14 proiecte de legi care vizează mediul şi felul în care s-au raportat la acestea 327 de deputaţi.

A reieşit că grupul PDL a fost cel care a votat conform poziţiei experţilor în peste 80% din cazuri, în timp ce grupurile PSD şi PNL au fost în zona „corijenţei”, cu procente de 51%, respectiv 47%.

Aceste rezultate au în vedere faptul că 9 dintre cele 14 iniţiative în cauză aparţin Guvernului, care în trei cazuri a fost presat de Comisia Europeană să transpună în legislaţia naţională legislaţia europeană.

„Nu înţelegem întotdeauna comportamentul acestor parlamentari. Este o discrepanţă între ce anunţă ei şi ce fac până la urmă. PNL şi PSD au votat instinctiv împotriva iniţiativelor Guvernului, deşi opoziţia are parlamentari care susţin ecologia şi mediul. Ar trebui mai multă consultare între grupurile parlamentare ale Putrerii şi Opoziţiei”, a atras atenţia preşedintele Ecopolis, Costel Popa.

Prezentă la discuţii, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu şi-a exprimat speranţa ca, în viitorul apropiat, PSD să nu se mai găsească într-o asemenea postură „ruşinoasă”.

„Probabil că avem o problemă în a comunica şi a dezbate aceste iniţiative legislative. Trebuie să lucrăm la mentalitatea unor colegi pentru că este evident că nu toţi gândim la fel”, a afirmat Daciana Sârbu.

Tăriceanu şi Orban, în topul ruşinii

În „topul ruşinii” întocmit de „Votul verde” se regăsesc nume importante din parlament.

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu este al doilea de la coadă, cu un procent de 36%, iar colegul său din PNL Ludovic Orban înregistrează un scor similar, 37%.

La polul opus se află deputatul PDL Sulfina Barbu (fost ministru al mediului în perioada  2004 – 2007 şi actual ministru al muncii – n. red.), cu 92%, şi reprezentantul UDMR Ştefan Bereş, cu 89%.

Partidul Democrat Liberal a fost reprezentat la lansarea „Votului verde” de către comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu. Acesta a admis că Mediul este un domeniu ignorat în politica românească: ” Sunt mulţi parlamentari care dispar din peisaj după ce se afirmă puţin. Mediu e un fel de trambulină de lansare sau îngropare pentru toţi cei care au încercat să se specializeze. Uitaţi cum a dispărut fostul ministru Atilla Korodi din acest domeniu. Tot un fost ministru, Sulfina Barbu, e acum la Muncă”, a punctat Silvian Ionescu.

Unul dintre experţii consultaţi de Ecopolis, directorul WWF Csibi Magor, a precizat însă că, oricum s-ar adopta o legislaţie, important este să fie aplicată. Iar acest aspect reprezintă încă o problemă în România.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Miss America 2025. Abbie Stockard este câștigătoarea

Abbie Stockard, o studentă în anul 4 la Universitatea Auburn, a fost încoronată Miss America 2025. https://www.youtube.com/watch?v=HHV7jSV7XDU Miss America 2025. Abbie Stockard este câștigătoarea Abbie Stockard, în...

Superliga, lovită de criză financiară! Alte două cluburi din Liga 1 se confruntă cu dificultăți majore

Hermannstadt și Poli Iași traversează momente critice, adâncind instabilitatea financiară din fotbalul românesc. Probleme financiare grave la Hermannstadt și Poli Iași Începutul anului 2025 aduce vești...

FCSB poate da lovitura în această iarnă! Lecce pregătește o ofertă pentru Târnovanu

Presa italiană anunță că Lecce, echipa de pe locul 17 din Serie A, intenționează să facă o ofertă de 5 milioane de euro pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă