15.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSportVoinescu: PDL şi-a asumat proiectul preşedintelui ca să poată sesiza Comisia comună

Voinescu: PDL şi-a asumat proiectul preşedintelui ca să poată sesiza Comisia comună

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că partidul său şi-a asumat proiectul preşedintelui Traian Băsescu de revizuire a Constituţiei pentru a putea fi sesizată Comisia comună a Parlamentului în legătură cu acest proiect.

Voinescu a arătat că atunci când proiectul şefului statului a fost depus la Parlament, opoziţia şi UDMR au susţinut, la şedinţa conducerii Parlamentului, interpretarea lui Adrian Năstase potrivit căreia Comisia comună de revizuire a Constituţiei a fost constituită numai pentru a analiza iniţative parlamentare de modificare a Legii fundamentale.

Potrivit lui Sever Voinescu, această interpretare a opoziţiei şi a UDMR întârzia procesul de revizuire. El a amintit că proiectul şefului statului de revizuire a Legii fundamentale a fost trimis la Comisia juridică a Camerei, după care urma să fie analizat la Camera Deputaţilor şi la Senat.

„Această găselniţă, de tip nod în papură, a lui Adrian Năstase a stârnit entuziasmul unei majorităţi parlamentare ad-hoc, doritoare să oprească procesul de revizuire a Constituţiei”, a apreciat Sever Voinescu.

El a arătat că acesta a fost motivul pentru care PDL a decis să-şi asume proiectul de revizuire a Constituţiei iniţiat de Traian Băsescu. Voinescu a precizat că prin asumarea de către PDL a acestui proiect a putut fi sesizată Comisia parlamentară comună de revizuire a Constituţiei.

Voinescu a arătat că avantajul acestei Comisii comune este că grupează şi senatori şi deputaţi care analizează proiectul de revizuire şi care, după ce întocmesc un raport, îl trimit spre vot în plenul reunit al celor două Camere legislative.

Grupurile parlamentare ale PDL şi-au asumat proiectul de revizuire a Constituţiei al preşedintelui Traian Băsescu şi l-au depus la Birourile Permanente reunite pentru a fi discutat în comisia specială condusă de Daniel Buda, a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Mircea Toader.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului, în iunie, proiectul de revizuire a Constituţiei.

Conducerea Camerei a decis, înainte de finalul sesiunii trecute, ca proiectul de revizuire a Constituţiei să fie discutat începând cu 1 septembrie de Comisia juridică a Camerei, termenul de adoptare fiind de 60 de zile.

Deputaţii din Comisia juridică au decis, în 29 august, să amâne până după 30 septembrie analizarea proiectului de modificare a Constituţiei.

La Senat, reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei din Biroul Permanent nu au reuşit să cadă de acord asupra procedurii legislative de urmat pentru revizuirea Constituţiei, în cazul proiectului înaintat de către şeful statului.

Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii de revizuire a Constituţiei îl are preşedinte pe deputatul PDL Daniel Buda, vicepreşedinţi sunt Călin Popescu Tăriceanu (PNL) şi Dan Şova (PSD), iar secretari – Varujan Pambuccian (minorităţi) şi Varga Attila (UDMR).

Membrii comisiei sunt: Florin Iordache (PSD), Cornel Ştirbeţ (PDL), Marton Arpad (UDMR), Ciprian Dobre (PNL), Iustin Cionca-Arghir (PDL), Toni Greblă (PSD), Victor Ponta (PSD), Liviu Câmpanu (UNPR), Ion Ruşeţ (PDL), Eugen Nicolicea (UNPR), Ioan Chelaru (PSD), Aura Vasile (PSD), Valeriu Zgonea (PSD), Daniel Humelnicu (PDL), Sever Voinescu (PDL), Bogdan Ciucă (PC), Gabriel Andronache (PDL), Tudor Chiuariu (PNL), Teodor Meleşcanu (PNL), Iulian Urban (PDL).

În total, din comisie fac parte 25 de parlamentari. Dintre aceştia, 13 sunt din coliaţia de guvernare, respectiv membri ai PDL, UDMR sau UNPR, iar 12 sunt de la opoziţie, adică membri ai PNL, PSD sau PC.

Comisia a fost înfiinţată în 20 aprilie 2010, urmare a referendumului din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de aleşi la maximum 300.

A doua zi după înfiinţarea comisiei, Guvernul a decis să promoveze un proiect de modificare a Constituţiei, pe care să îl înainteze preşedintelui Traian Băsescu.

Conform articolului 150 din legea fundamentală, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

Articolul 151 prevede că „proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere”.

„Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”, mai stabileşte acelaşi articol al Constituţiei.

Cele mai citite

Vis pe gheață în Sfântu Gheorghe: Contractul pentru patinoarul din oraș a fost semnat

Viitorul patinoar va fi dotat cu un centru medical și va putea găzdui turnee internaționale Ministerul Dezvoltării și autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au semnat...

Bărbat care punea la dispoziție locuințe pentru practicarea prostituției, reținut de oamenii legii

Zece percheziţii domiciliare au efectuate luni, 30 septembrie, în județul Mureș, într-un dosar de proxenetism, un bărbat de 45 de ani fiind reţinut. Suspectul...

Jurgen Klopp, decorat cu cea mai înaltă distincție civilă din Germania!

Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, a fost decorat marți, la Berlin, cu Crucea Federală de Merit a Germaniei, cea mai înaltă distincție...
Ultima oră
Pe aceeași temă