Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, în legătură cu întâlnirea UDMR cu PSD pe tema legilor electorale, că „fiecare se întâlneşte cu cine crede că merită”.
„Fiecare se întâlneşte cu cine crede că merită”, a spus Voinescu despre reprezentanţii UDMR, parteneri al PDL la guvernare, care au răspuns invitaţiei PSD de a discuta pe tema legilor electorale.
Liderii PSD şi cei ai UDMR discută, la Parlament, la ora transmiterii acestei ştiri, despre eventuala modificare a legilor electorale şi a calendarului electoral şi despre propunerile de reorganizare administrativ-teritorială.
Liderii celor două formaţiuni se întâlnesc după ce USL a adresat, la mijlocul lunii iunie, o invitaţie la dialog UDMR pe reorganizarea administrativă şi pe propunerile multiple de modificare a sistemului de vot.
De la PSD participă la discuţii Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu şi Mircea Duşa.
UDMR este reprezentată de Kelemen Hunor, Mate Andras, Marko Bela, Borbely Laszlo şi Fekete Szabo.