Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a declarat, vineri, la emisiunea „X Press”, difuzată de B1 TV, că măsurile gândite de Traian Băsescu privind reorganizarea teritorială a României nu şi le permitea nici măcar Nicolae Ceauşescu.
Acesta a spus că o astfel de reorganizarea nu se poate face peste noapte, fiind nevoie de o analiză a specialiştilor precum şi pronunţarea factorilor politici pe baza elementelor de analiză.
„Sunt modificări care vor avea efecte multiple, asupra cetăţeanului şi asupra administraţiei. Este ceva ce nici măcar Ceauşescu nu făcea în halul acesta”, a declarat Iliescu.
Fostul preşedinte a mai spus că Băsescu a intrat în ceea ce doctorii numesc „delirum tremens”.
Starea de „delirium tremens” reprezintă un episod acut de delir ce este de obicei cauzată de momentele de sevraj ale alcoolicilor ce renunţă la acest viciu.