Meciul de la Verona, ce a consemnat debutul starului portughez, s-a desfăşurat în condiţii de securitate sporită. Ronaldo a jucat bine în repriza a doua şi ar fi putut înscrie. Atacantul de 33 de ani s-a despărţit în această vară de Real Madrid după nouă sezoane şi s-a transferat la Juventus Torino în schimbul a 112 milioane de euro.
Juventus a deschis foarte devreme scorul, în minutul 3, prin Sami Khedira. Gazdele au egalat prin Mariusz Stepinski (38) şi au trecut în avantaj prin Emanuele Giaccherini, din penalty (56). Juve a restabilit egalitatea după un autogol al lui Mattia Bani (75).
În minutul 86, Mandzukici a marcat, golul a fost întâi validat cu tehnologia pe linia porţii, apoi a fost anulat cu VAR, după ce anterior Ronaldo l-a accidnetat destul de grav pe portarul Sorrentino. Porughezul l-a lovit cu piciorul în faţă fără intenţie pe goalkeeper-ul gazdelor, care nu a mai putut continua meciul, fiind înlocuit de Seculin.
„Bătrâna doamnă” a punctat decisiv prin Federico Bernardeschi după o fază creată de Alex Sandro (90+3).
Ronaldo a jucat tot meciul şi a avut câteva ocazii de a marca, dar ori a trimis pe lângă poartă ori a apărat Sorrentino, potrivit News.ro.
Atacantul portughez a fost transferat în această vară de la Real Madrid pentru 100 de milioane de euro.
Sâmbătă se mai joacă întâlnirea Lazio – Napoli. Majoritatea partidelor au loc duminică, luni fiind programat epilogul etapei, Atalanta – Frosinone.