30.9 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportVictor Ponta, AMENDAT pentru că nu a respectat o decizie judecătorească

Victor Ponta, AMENDAT pentru că nu a respectat o decizie judecătorească

Premierul Victor Ponta a fost amendat cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de punere în aplicare a unei decizii judecătoreşti în cazul Rompetrol-Rafinare, a decis Curtea de Apel Constanţa, relatează Mediafax

“Aplică pârâţilor Victor Viorel Ponta şi Gavrilescu Graţiela o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la data comunicării prezentei şi până la data executării (pentru fiecare). Obligă pârâţii Victor Viorel Ponta şi Gavrilescu Graţiela către reclamant la plata penalităţii de 100 lei/zi întârziere pentru fiecare de la data comunicării prezentei şi până la data executării”, au decis magistraţii Curţii de Apel Constanţa.

Citește și: FOTO. Victor Ponta S-A ÎNTORS în ţară. Când își reia locul în fruntea Guvernului

Decizia a fost luată judecători după ce Rompetrol-Rafinare a cerut sancţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a Guvernului României, dar şi a lui Attila Korodi, Victor Ponta şi a Graţielei Gavrilescu, pentru că nu au pus în aplicare o decizie a instanţei ce vizează rafinăria.

În ceea ce priveşte Guvernul României şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, judecătorii au respins cererea de sancţionare a celor două instituţii.

Decizia Curții de Apel Constanța este urmare a unei acţiunii înaintate în instanță de Rompetrol, care a cerut sancţionarea Ministerului Mediului, a Secretariatului General al Guvernului, a premierului Victor Ponta, a fostului ministru al Mediului, Attila Korodi, şi a actualului ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, pentru că nu au pus în aplicare o decizie definitivă a instanței, din 2012.

Citește și: Ce spune Robert Cazanciuc despre întoarcerea în țară a premierului

Atunci, Rompetrol Rafinare a cerut în instanță modificarea Hotărârii de Guvern 60/2008, Planul Naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012. În baza Hotărârii de Guvern atacate în instanță, Rompetrol Rafinare îi reveneau 3,4 milioane certificate, iar compania a cerut, în baza investiţiilor realizate, dublarea numărului de certificate de emisii gaze cu efect de seră alocate de Guvern, solicitare aprobată de instanță, în 2012, dar nepusă în aplicare de Guvern.

 

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...
Ultima oră
Pe aceeași temă