Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, afirmă că instituția își asumă observațiile formulate în raportul Comisiei Europene din cadrul MCV și că se va acționa "în consecință, relatează Mediafax.
"Am luat la cunoștință de observațiile formulate la adresa Avocatului Poporului în raportul Comisiei Europene privind progresele realizate de România în cursul anului 2014 în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Ne asumăm cele menționate în raport, cu observația că, așa cum am informat opinia publică și pe reprezentanții Comisiei la întâlnirea pe care am avut-o în cursul anului trecut, la nivelul instituției Avocatului Poporului exista practica de a nu ne implica în controlul de constituționalitate a Legilor sau Ordonanțelor de urgență ale Guvernului care au un pronunțat caracter politic sau electoral. Față de cele prezentate în raportul Comisiei Europene vom acționa în consecință", a declarat Victor Ciorbea.
Citeşte şi: ICCJ: Raportul MCV remarcă progresele în soluționarea corupției la nivel înalt
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, raportul privind progresele înregistrate de România în ultimele 12 luni în domeniul reformei judiciare și al luptei împotriva corupției în cadrul MCV.