4.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportViceprimarul municipiului Iaşi Gabriel Grigore a demisionat invocând motive personale

Viceprimarul municipiului Iaşi Gabriel Grigore a demisionat invocând motive personale

Viceprimarul municipiului Iaşi Gabriel Grigore, membru PDL, şi-a anunţat, luni, demisia, din motive personale, precizând că decizia sa nu are cauze administrative şi nici politice, potrivit Mediafax.

Gabriel Grigore a spus că a avut o discuţie cu primarul PSD al municipiului, Gheorghe Nichita, depunându-şi demisia la cabinetul acestuia.

„Mi-am prezentat demisia din motive personale, atât din calitatea de viceprimar, cât şi din calitatea de consilier local. Speculaţiile nu îşi au rostul, nu e vorba nici de motive politice, nici de motive administrative. Am demisionat din funcţia de consilier local, pentru că, dacă fac un gest, îl fac până la capăt. Mâine (marţi – n.r.) eliberez biroul. Cu puţin timp în urmă, a aflat şi primarul Nichita de decizia mea. În cadrul PDL Iaşi am comunicat decizia mea încă de vineri”, a spus Gabriel Grigore.

El a precizat că intenţiona de mai mult timp să demisioneze din primărie.

PDL Iaşi va desemna un alt reprezentant al partidului pentru postul de consilier rămas vacant.

În următoarea şedinţă de Consiliu Local va fi ales un nou viceprimar al Iaşiului, cel mai probabil acesta urmând să fie un reprezentant PSD.

Gabriel Grigore a candidat, în 2008, pe listele PDL pentru Consiliul Local Iaşi, fiind desemnat ulterior liderul grupului consilierilor PDL.

În martie 2009, el a fost ales viceprimar al Iaşiului, însă după câteva luni relaţiile între acesta şi primarul Gheorghe Nichita au devenit încordate.
Mai mult, primarul Gheorghe Nichita a spus în repetate rânduri că va propune consilierilor locali schimbarea din funcţie a viceprimarului PDL, motivând slaba colaborare cu acesta.

Cele mai citite

Luare de ostatici într-un restaurant de lângă Paris

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat sâmbătă ostatici mai mulți angajați în restaurantul tatălui său de la periferia Parisului. Un dispozitiv de...

Opoziția conservatoare din Germania îl acuză pe Olaf Scholz de sprijinirea „propagandei” Moscovei

Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic...

Descoperire macabră la Lipova, în județul Arad

Polițiștii au găsit sâmbătă un cadavru uman în stare avansată de descompunere în orașul Lipova din județul Arad, potrivit IPJ Arad. „La data de 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă