Senatorul PNL Varujan Vosganian a rezumat discursul ţinut, marţi, de preşedintele Traian Băsescu, primul după revenirea la Palatul Cotroceni.
Citeşte şi:
În opinia lui Vosganian, declaraţiile lui Băsescu se pot reduce la „Eu simbolizez România, Vestul, statul de drept şi independenţa justiţie”.
„Discursul preşedintelui nu trebuie parcurs în toate amănuntele sale, căci importantă este ideea călăuzitoare, restul vine de la sine. Domnia sa, preşedintele, simbolizează România, Vestul, statul de drept, independenţa justiţiei şi orice fel de legitimitate. Cine nu e cu dânsul acţionează împotriva intereselor României, crede că lumina vine de la Răsărit, face lovituri de stat împotriva ordinii de drept şi vrea să subordoneze justiţia”, scrie Varujan Vosganian pe blogul personal.
„Când UE are probleme cu România condusă de Traian Băsescu ( vezi cazul Olandei), preşedintele are dreptul să se răţoiască. Când unii lideri europeni fac lobby pentru Traian Băsescu, orice nedumerire venită de la Bucureşti împotriva acestei susţineri nefireşti este atitudine antieuropeană. Când instituţiile se subordonează preşedintelui, ele sunt independente. Când ele ies de sub această subordonare, devin subordonate politic. Când dânsul numeşte persoane în funcţii publice, cele persoane sunt independente politic. Când opozanţii săi schimbă aceste persoane, atunci instituţiile se politizează. Când Băsescu îi face pe judecători ori procurori hoţi şi securişti, e o atitudine corectă. Când altcineva sugerează că procedurile sunt încălcate, fără a contesta, totuşi deciziile definitive, înseamnă că face presiuni asupra justiţiei.
Când Traian Băsescu face majorităţi de strânsuri prin mijloace demne de Evul mediu ele sunt legitime şi statul e de drept. Când se creează majorităţi ostile preşedintelui, ele sunt ilegitime, pentru că nu sunt rezultatul unor alegeri, deşi e mai mult decât limpede că la alegerile din noiembrie 2008 PSD şi PNL au obţinut împreună cu mult peste 50%. Dacă eşti cu Băsescu eşti de partea occidentului. Dacă ai vrut suspendarea lui, te arunci în braţele Estului cu care, zice domnia sa, nu avem nimic in comun, nici măcar cultural. Nu îndrănesc să-l întreb pe preşedinte daca a citit pe clasicii ruşi, dacă a ascultat vreodată muzica lui Ceaikovski sau a ‘celor 5ţ ori dacă are idee de cinematografia rusă, georgiană ori armeană. Ne- a mărturisit singur cât de generală este cultura sa, aşa că nu mai insistăm”, subliniază Vosganian.
„Aşadar, aceasta este viziunea maniheistă a preşedintelui României. Cum ar fi zis un oltean: ‘Cin’ se ia cu mine bine, ii dau haina de pe mine/ Cin’ se ia cu mine rău, să-l fereasca Dumnezău/ că sunt şarpe de dudău, da-l galbin şi muşcă rău, măi Leano’. Cu singura adaptare că în loc de ‘Cin’ se ia cu mine bine, ii dau haina de pe mine’ se va citi ‘Cin’te iei cu mine bine, îţi iau haina de pe tine'”.
„Cât despre cele 7,4 milioane de voturi pentru demitere, doar un simplu detaliu”, conchide Varujan Vosganian.