Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a confirmat pentru România liberă că există o solicitare a premierului Victor Ponta pentru o dezbatere pe tema reprezentării României la Consiliul European.
Zgonea a explicat că, potrivit solicitării premierului, luni, la ora 19:00, vor fi convocate Birourile Permanente ale celor două Camere pentru o discuţie privind poziţia Parlamentului faţă de mandatul de reprezentare al preşedintelui Traian Băsescu la Consiliul European.
„Va fi convocat BPN la ora 19:00 pentru a discuta o solicitare a premierului Victor Ponta. Consiliul European este o instituţie foarte importantă şi trebuie să avem o poziţie”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
De asemenea, Zgonea a precizat că tema dezbaterii din Parlament se referă la poziţia României faţă de bugetul UE pentru 2014-2020.
Şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că tema reprezentării României la Consiliul European poate face obiectul unei dezbateri parlamentare. Totodată, acesta a explicat că USL examinează posibilitatea de a convoca marţi o şedinţă de plen reunit pe acest subiect.
Antonescu a arătat că USL a convocat pentru marţi, grupurile sale parlamentare în şedinţă comună pentru a stabili de principiu poziţia USL faţă de reprezentare şi de convocarea unui plen reunit.