USL a agreat, luni, ca principiul potrivit căruia parlamentarul care îşi schimbă partidul şi se înscrie în alt partid să-şi piardă mandatul să fie trecut în noua Constituţie, astfel încât acesta să fie valabil indiferent de sistemul electoral adoptat, scrie Mediafax.
Întrebat cum se va reglementa pierderea mandatului unui parlamentar care migrează, dacă se merge pe sistem electoral de listă, care nu instituie posibilitatea organizării unui referendum la nivel local, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că se va institui în noua Constituţie o măsură prohibitivă în acest sens.
„Formula asupra căreia eventual vom reveni printr-un vot nu e tocmai, din acest motiv, cea care prevedea un referendum sau un re-call, ci va fi aceea a unei măsuri prohibitive, în sensul pierderii automate a mandatului în momentul în care un parlamentar intrat pe listele sau sub sigla unui partid, indiferent de sistemul electoral, părăseşte acel partid”, a precizat Antonescu.
Citeşte şi USL: Pe noua CONSTITUŢIE, preşedintele nu mai poate refuza un ministru, la remaniere
La rândul său, premierul Victor Ponta a spus că prevederea constituţională referitoare la traseism în cazul parlamentatrilor va fi similară situaţiei actuale a primarilor.
„Va fi ca la primari. Nu vom acoperi situaţia pe care am avut-o cu unii primari care rămân în partid şi fac opoziţie internă. Dacă găsim în cursul acestei săptămâni o soluţie şi pentru această ultimă parte, ar fi excelent. Deocamdată, însă, votăm – şi e foarte bine să avem în Constituţie – principiul că parlamentarul care-şi schimbă partidul şi se înscrie în alt partid îşi pierde mandatul”, a spus Ponta.