1.9 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSportUniunea Social Liberală, oportunitate de delimitare clară a dreptei şi a stângii?

Uniunea Social Liberală, oportunitate de delimitare clară a dreptei şi a stângii?

Uniunea Social Liberală, constituită sâmbătă de liderii partidelor din opoziţie – PSD, PNL şi PC, este percepută de democrat-liberali şi de membrii coaliţiei de guvernare ca o oportunitate de delimitare clară a dreptei şi a stângii în politica românească şi în viziunea electoratului în perspectiva următoarelor alegeri din 2012, potrivit Agerpres.

În timp ce la Bucureşti formaţiunile parlamentare din opoziţie anunţau constituirea unei alianţe politice şi adoptarea unei agende ambiţioase până în anul 2019, premierul Emil Boc declara la Alba Iulia că partea grea a efortului politic a trecut şi că PDL a reuşit să salveze ţara de la colaps economic şi financiar, urmând ca de acum înainte România să recupereze decalajele faţă de celelalte state europene.

Preşedintele PDL a calificat alianţa PSD-PNL drept o alianţă socialist populistă şi a specificat că este de acord cu un singur obiectiv al acesteia, respectiv că va rămâne în opoziţie până în 2019.

În opinia lui Emil Boc, „Prin noua alianţă pe care o fac cei de la PSD şi PNL, alianţa socialist-populistă, ce fac de fapt? Apără şi favorizează statul creat de Ion Iliescu. Prin mentalitatea, gândirea şi lucrurile pe care le-a promovat în România avem un stat care nu a încurajat munca, ci lenea, am avut un stat care i-a obligat pe români să stea cu mâna întinsă. Din tot programul alianţei socialist-populiste cu un singur lucru sunt de acord: că vor rămâne acolo unde sunt şi acum, în opoziţie până în 2019”.

Din punct de vedere strict politic, Emil Boc, în calitatea sa de lider al principalului partid de guvernare, a apreciat că într-un fel este benefic demersul de coalizare a opoziţiei deoarece astfel se crează o polarizare fără echivoc a eşicherului politicii româneşti.

„E bine pentru că în sfârşit se limpezesc apele în politica românească. Ştim acum cine este de stânga, ştim cine este de dreapta. Ştim că pe partea stângă se află PSD şi PNL, adică Antonescu şi-a dat mâna cu Iliescu, cu Năstase, cu Ponta, cu Vanghelie şi toţi ceilalţi, iar pe partea dreaptă rămâne singurul partid care a demonstrat atunci când era cazul că numai prin măsuri de dreapta se poate ieşi din criză şi din situaţia dificilă şi am scos ţara la liman, adică PDL”, a afirmat preşedintele democrat-liberalilor.

Liderii celorlalte formaţiuni din arcul guvernamental s-au declarat sceptici că noua Uniune Social Liberală va funcţiona coerent, din cauza diferenţelor de ideologie dintre social-democraţi şi liberali.

Preşedintele UDMR, Marko Bela, susţine că este nevoie de o polarizare a forţelor politice, însă a precizat că nu ştie dacă alianţa PSD-PNL-PC va duce la o coagulare a opoziţiei, întrucât social-democraţii şi liberalii au programe diferite.

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a opinat că ”PSD nu mai reprezintă stânga, aşa cum nici PNL nu mai reprezintă dreapta”, iar alianţa dintre PSD şi PNL este expresia neputinţei politice a celor care conduc cele două partide.

Protocolul de constituire a Uniunii Social Liberale a fost semnat sâmbătă de liderul PSD, Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, şi de liderul PC, Daniel Constantin. Uniunea Social Liberală reuneşte formaţiunile de opoziţie din Parlament şi se prezintă ca o alternativă la actuala coaliţie de guvernare formată din PDL, UNPR şi UDMR.

Cele mai citite

Biden se laudă pe final de mandat. SUA e lider în „competiția internațională”

Președintele SUA Joe Biden a declarat luni că, datorită activității administrației sale din ultimii patru ani, Statele Unite sunt în prezent lider în 'competiția...

Firmele mici trebuie să se adapteze rapid la interacțiunile fiscale cu ANAF

De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici din România sunt obligați să transmită fișierul standard de control fiscal (SAF-T) Fișierul standard de control fiscal SAF-T...

Biden se laudă pe final de mandat. SUA e lider în „competiția internațională”

Președintele SUA Joe Biden a declarat luni că, datorită activității administrației sale din ultimii patru ani, Statele Unite sunt în prezent lider în 'competiția...
Ultima oră
Pe aceeași temă