-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportUdrea: USL, oricât s-ar chinui, nu poate lua majoritatea, la anul câştigăm...

Udrea: USL, oricât s-ar chinui, nu poate lua majoritatea, la anul câştigăm alegerile

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea le-a spus, joi, tinerilor pedelişti că USL nu poate lua majoritatea oricât s-ar chinui şi că PDL va câştiga alegerile din 2012, potrivit Mediafax.

„Uitaţi-vă la alegerile pe care le-am avut (n.r.,din Maramureş şi Neamţ), USL nu poate lua majoritatea oricât s-ar chinui. Sondajele pe care le prezintă sunt doar pentru moralul membrilor lor de partid, mai nou se ceartă între ei, nu ştiu pe cine să-şi pună candidaţi. Este evident din rezultatele alegerilor parţiale că Partidul Democrat-Liberal poate câştiga aceste alegeri, ne trebuie mobilizare şi curajul de a merge, de a vorbi cu oamenii. Nu am greşit nimic sau dacă au fost greşeli minore, s-au făcut cu bună credinţă, s-au făcut în cadrul unor acţiuni, unor proiecte de bună-credinţă şi am încercat să le îndreptăm atunci când s-a putut.”

„Nu poţi să faci numai lucruri bune, se poate întâmpla să mai şi greşeşti. Vom câştiga alegerile din 2012, nu există nici un dubiu, anul viitor vom încerca să dăm înapoi, ceea ce am luat angajaţilor, salariaţilor de la stat, dacă se va putea şi în procentele în care se va putea. Vom încerca să sprijinim sectorul privat şi deja sunt măsuri care se iau la nivelul guvernului şi ieri (n.r. miercuri) au fost modificări ale Codului fiscal care sprijină sectorul privat, vom încerca să ţinem şomajul la un nivel redus să sprijinim investiţiile pentru a avea locuri de muncă , vom încerca să răspundem nevoilor pe care le au tinerii şi vom încerca să-i respectăm pe bătrâni”, le-a spus Elena Udrea tinerilor democrat-liberal la şcoala de vară organizată la Eforie Nord.

Ea a mai afirmat că PDL se bate acum cu PSD pe 20-25% din electorat. „Am ajuns să ne luptăm cu PSD pentru un electorat de 20-25 %, care vine la vot nu neapărat din convingere, care vine la vot nu neapărat din principii sau pentru principii. Unde este electoratul PDL din 2004 şi din 2008? Pe acesta trebuie să-i aducem înapoi”, a completat aceasta.

Udrea a mai susţinut că măsurile de austeritate luate de PDL au fost corecte. „Măsurile pe care partidul acesta le-a luat sunt măsuri de dreapta. Dar dincolo de a urmări o doctrină, am făcut lucurile care trebuiau să salveze această ţară, măsurile pe care le-am luat sunt măsuri corecte pentru reformarea statului şi pentru sprijinirea economiei. (…) Nu PDL a adus criza economică, noi am încercat să scăpăm ţara de ea, răul în această ţară s-a consolidat în 20 de ani, nu în ultimii doi ani. Dimpotrivă , în ultimii doi ani am fost în situaţia medicului care, ca să repare o mână ruptă şi pusă greşit şi care a trebuit să o pună din nou. Sigur că a fost dureros, dar am făcut ce trebuia”, a conchis ea.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă