Președintele Traian Băsescu a primit, joi, la Palatul Cotroceni, mai mulți ambasadori străini, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.
În cadrul întrevederii cu Lino Bianco, noul ambasador al Republicii Malta în România, Traian Băsescu și-a exprimat aprecierea față de relațiile bilaterale dintre România și Republica Malta și a arătat, totodată, interesul față de sporirea dialogului politic și a cooperării economice, cu accent pe intensificarea comerțului bilateral.
Discuțiile cu Ilgvars Klava, ambasadorul Republicii Letonia în România, au evidențiat pozițiile convergente ale celor două țări în cadrul organizațiilor internaționale din care fac parte, președinte României, domnul Traian Băsescu, exprimându-și satisfacția pentru pozițiile comune în principalele dosare europene, în special faţă de vecinătatea estică şi securitatea energetică. De asemenea, a fost luată în discuție situația din Ucraina, cu accent pe importanţa consolidării stabilităţii şi securităţii regiunii dintre Marea Baltică şi Marea Neagră.
În cadrul întrevederilor președintelui cu Christine Nkulikiyinka, ambasadorul Republicii Rwanda în România, și, respectiv, cu Ousman Badjie, ambasadorul Republicii Gambia în România, s-a discutat despre necesitatea identificării unor domenii de interes comun care ar putea contribui la intensificarea relațiilor economice ale acestor țări cu România.
În timpul discuțiilor cu Elizabeth Salguero Carrillo, ambasadorul Statului Plurinațional al Boliviei în România, și, respectiv, cu Mario Antonio Rivera Mora, ambasadorul Republicii El Salvador în România, s-a vorbit despre pe necesitatea diversificării schimburilor economice bilaterale și a intensificării dialogului politic dintre cele două state și România.
Președinte Traian Băsescu și Park Hyo-Sung, ambasadorul Republicii Coreea în România, au discutat despre consolidarea parteneriatului strategic prin creșterea investiţiilor sud-coreene în economia românească, în domenii precum industria navală, energie, IT, comunicaţii și industria de apărare. Președintele Traian Băsescu a subliniat faptul că sprijină iniţiativele şi eforturile Republicii Coreea menite să încurajeze procesul de construcţie a încrederii, reconcilierea şi cooperarea între cele două state coreene, ca o contribuţie importantă la stabilitatea şi pacea din Peninsula Coreeană şi regiune.