0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportTraian Băsescu: România și poporul său au darul de a renaşte în...

Traian Băsescu: România și poporul său au darul de a renaşte în momentele cheie și de a-și aduna resursele

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la recepția prilejuită de Ziua Națională, că România și poporul său au darul de a renaşte, în momentele cheie, şi de a reuși să îşi adune toate resursele, toate energiile pentru a răsturna perspectivele cele mai întunecate. Șeful statului a arătat că Ziua Naţională a României este o sărbătoare cu numeroase momente simbolice, ”cu atât mai mult în acest an când ziua naţională are loc în ajunul sărbătoririi a 25 de ani de la prăbuşirea comunismului şi a reluării modernizării ţării prin integrarea sa în spaţiul firesc de dezvoltare, în spaţiu de valori al democraţiilor occidentale”, scrie Mediafax.

La 1 decembrie 1918, se înfăptuia România Mare prin revenirea Transilvaniei, Basarabiei şi a Bucovinei la România. Nu am fi trăit probabil niciodată acest moment fără existenţa unor bărbaţi de stat vizionari precum premierul Ion I.C.Brătianu, Regele Ferdinand Întregitorul sau generalii români care au condus marile bătălii ale unirii din Primul Război Mondial la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. 1 Decembrie 1918 este punctul de referinţă în veacuri al reunirii tuturor românilor în acelaşi stat. Istoria din acel moment ne învaţă că putem să răzbim în momente grele numai cu solidaritate şi coeziune, prin definirea coerentă a interesului naţional”, a arătat președintele Băsescu.

El a ținut să menționeze că ”România și poporul său au darul de a renaşte, în momentele cheie, şi de a reuși să îşi adune toate resursele, toate energiile pentru a răsturna perspectivele cele mai întunecate”.

”E o forţă de coeziune şi de echilibrare a alunecărilor istorice care a făcut ca, de exemplu, de la România din 1916-1917 rămasă la dimensiunea provinciei istorice Moldova, cu capitala şi guvernul mutate la Iaşi, în pragul unei capitulări şi a unui dezastru naţional, ţara să renască prin forţa şi voinţa naţiunii, şi să ajungem la 1 decembrie 1918, să consemnăm unirea Bucovinei şi Basarabiei la patria mamă prin voinţa locuitorilor acelor regiuni istorice vechi, româneşti, dar şi revenirea Transilvaniei la România tot printr-o mare Adunare Populară şi voinţa manifestă a 100.000 de oameni adunați la Alba Iulia”, a spus Traian Băsescu.

El a continuat: ”Ce probă mai importantă a forţei şi vitalităţii poporului român putem avea, decât acel 1 decembrie care ne vorbeşte despre unirea de neam, ca voinţă, ca fundament al spiritualității românești. Generaţia actuală şi generaţiile viitoare nu au decât de învăţat de la aceste momente istorice, cu atât mai mult cu cât de atunci au traversat alt eveniment crucial pentru naţia română: 22 decembrie 1989, acum un sfert de veac, un regim comunist care părea etern, la fel ca şi conducătorul său de atunci, s-a prăbuşit în faţa dorinței de libertate a poporului român”.

Președintele Traian Băsescu a ținut să adreseze românilor din ţară, dar şi românilor de pretutindeni, militarilor români aflaţi la datorie în Afganistan, în Balcanii de Vest și Africa, felicitări şi urări de sănătate, de prosperitate cu ocazia sărbătorii noastre naționale.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă