Francezul Ugo Humbert a câştigat turneul ATP 500 de la Dubai, după ce l-a învins în finala de sâmbătă pe kazahul Aleksandr Bublik, în două seturi, scor 6-4, 6-3.
Numărul 18 mondial, Humbert a obţinut cu această ocazie al şaselea său titlu în circuitul profesionist şi al doilea de categoria ATP 500, după cel obţinut în 2021 pe iarba de la Halle.
„Am jucat la un nivel fantastic pe parcursul întregii săptămâni, dar astăzi nu a fost uşor”, a declarat Humbert înainte de primirea trofeului.
Francezul va urca începând pe luni pe locul 14 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare a sa de la debutul în ATP Tour, în 2017.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!