0.2 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSportTenisRezultatele obținute de jucătoarele din România în optimile Ţiriac Foundation Trophy

Rezultatele obținute de jucătoarele din România în optimile Ţiriac Foundation Trophy

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, în timp ce Ana Bogdan, Irina Bara și Maria Sara Popa au fost eliminate.

A treia favorită a turneului Jaqueline Cristian a avut nevoie de doar o oră şi 17 minute pentru a trece de Mitu, în două seturi, cu 6-1, 6-2. În sferturile de finală, Jaqueline Cristian o va întâlni pe argentinianca Maria Lourdes Carle (23 ani, 173 WTA).

Ana Bogdan, principala favorită, a fost învinsă de australianca Astra Sharma cu 6-7 (2/7), 7-6 (7/3), 7-5, joi, în optimile de finală. Bogdan s-a înclinat după trei ore şi 37 de minute, meciul fiind întrerupt miercuri seara din cauza întunericului, înaintea setului decisiv.

Irina Bara (28 ani, 185 WTA) a fost învinsă de letona Darja Semenistaja (20 ani, 143 WTA), cap de serie numărul opt, cu 7-5, 2-6, 7-6 (8-6), după aproape trei ore de joc.

Românca a condus în primul act cu 5-3, dar nu a reuşit să se impună, baltica luând setul cu 7-5. În decisiv, Semenistaja a condus cu 5-3, dar Bara a revenit remarcabil şi a ratat două mingi de meci la 6-5. În tiebreak, românca a avut 5-2, iar apoi a ratat alte două mingi de meci, la 6-4, cedând în cele din urmă cu 6-8.

În alt meci, italianca Sara Errani (36 ani, 115 WTA) a dispus de Maria Sara Popa cu (18 ani, 701 WTA) 6-4, 6-1, după o oră şi 25 de minute.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Lasconi către Ciolacu: Face glume şi clipuri pe TikTok, dar nu are timp pentru protecţia unor copii vulnerabili

„ A trecut o săptămână de când am aflat de ororile din centrele de copii din Târgu Mureş şi premierul României nu a zis...

Nicușor Dan a discutat cu reprezentanții FRF, FCSB, Dinamo și Rapid despre evenimentele de pe Arena Națională

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, sâmbătă, că a discutat cu conducerile FRF, FCSB, Dinamo şi Rapid despre evenimentele ce vor avea loc pe...

Herbert Kickl, liderul extremei drepte austriece, vrea „zero” cereri de migranți satisfăcute

Liderul extremei drepte austriece Herbet Kickl a declarat sâmbătă, într-un discurs despre politica generală în care și-a prezentat intențiile dacă va deveni cancelar, că...
Ultima oră
Pe aceeași temă