Americanca Coco Gauff a cucerit primul titlu de Grand Slam al carierei, după ce s-a impus în finala de la US Open în fața belarusei Arina Sabalenka, în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 6-2.
Numărul şase mondial, Gauff, care în 2022 a disputat ultimul act la Roland Garros în 2022, nu depăşise până acum sferturile de finală la Flushing Meadows.
După acest triumf, Coco Gauff va urca pe locul al treilea în clasamentul mondial publicat luni, aceasta fiind cea mai bună clasare din carieră.
În ciuda înfrângerii, Sabalenka va deveni în premieră lider mondial. Ea a disputat prima sa finală la New York, după două semifinale jucate la precedentele două ediţii.
Gauff este cea mai tânără jucătoare americană care câştigă turneul US Open de la Serena Williams, care în 1999 obţinea primul său trofeu la Flushing Meadows din totalul de şase.
Coco a încheiat în forţă un circuit american în care a cucerit titluri la Washington şi Cincinnati, ultimul după ce a învins-o pe liderul mondial Iga Swiatek în semifinale.
Gauff s-a ales cu un premiu de 3 milioane de dolari, iar Sabalenka a primit 1,5 milioane.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!