7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportTenisAbsență de marca la Antipozi. Rafael Nadal s-a retras de la Australian...

Absență de marca la Antipozi. Rafael Nadal s-a retras de la Australian Open

Tenismenul spaniol Rafael Nadal și-a anunțat retragerea de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, din cauza unei accidentări suferite la Brisbane.

Deținătorul a 22 de titluri de Grand Slam, legendarul Rafa Nadal va rata ediția din acest an a Openului Australian, turneu pe care l-a câștigat ultima dată în 2022. Motivul ar fi o microruptură musculară pe care veteranul spaniol a suferit-o în meciul pierdut în fața lui Jordan Thompson, la Brisbane.

Anunțul a fost făcut pe rețeaua de socializare X (fosta Twitter). „În timpul ultimului meu meci de la Brisbane am avut o mică problemă la un mușchi care, după cum știți, m-a îngrijorat”, a scris Nadal.

„După ce am ajuns la Melbourne am avut ocazia să fac un RMN și am o microruptură musculară, dar vestea bună este că nu este în aceeași parte unde am avut accidentarea veche. În acest moment nu sunt pregătit să concurez la nivelul meu maxim. Voi zbura înapoi în Spania pentru a mă duce la doctorul meu, pentru a mă trata și a mă odihni”, a afirmat Nadal.

Legenda spaniolă a absentat de pe teren aproape un an, după ce în ianuarie 2023 a suferit o accidentare la șold în turul al doilea de la Australian Open și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.

Rafael Nadal revenise în competiții la începutul acestui an, la turneul din Brisbane, unde a obținut două victorii impresionante contra lui Dominic Thiem și Jason Kubler.

În sfertul de finală disputat în fața australianului Jordan Thompson, Nadal a fost întins la limită într-un meci care a durat aproape trei ore și jumătate. Thompson a salvat trei mingi de meci în setul al doilea înainte de a trece în cele din urmă de Nadal, care a avut nevoie de un time-out medical în actul decisiv.

Dacă pe tabloul masculin Nadal va fi marea absență, ediția din 2024 a Australian Open va marca revenirea la cel mai înalt nivel pentru jucătoare precum Naomi Osaka și Emma Răducanu, care vor fi prezente pe tabloul feminin după absențe îndelungate. De asemenea, Amanda Anisimova și Angelique Kerber vor reveni și ele. Turneul începe duminică, 14 ianuarie.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că PSD se retrage de la formarea Executivului şi va vota în Parlament un Guvern de dreapta Marcel Ciolacu a...

Costul cozonacului de Crăciun 2024: cifre furnizate de INS

Cozonacul, fie el preparat acasă sau cumpărat din magazin, rămâne un element central pe masa de Crăciun. În magazine, prețul acestui desert începe de...

Liderii UE se reunesc la ultimul Consiliu European din acest an: Ucraina, Orientul Mijlociu și migrația, principalele teme de discuție la Bruxelles

Liderii statelor Uniunii Europene se întrunesc joi, la Bruxelles, pentru ultimul Consiliu European din 2024, unde vor aborda teme majore de politică externă și...
Ultima oră
Pe aceeași temă