6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportTăriceanu, atac voalat la adresa lui Hans Klemm: Mă îngrijorează atitudinea unor...

Tăriceanu, atac voalat la adresa lui Hans Klemm: Mă îngrijorează atitudinea unor ambasadori care au fetișuri și vorbesc numai de corupție

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, la postul de televiziune Antena 3, că îl îngrijorează atitudinea unor ambasadori acreditați la București care au "fetișuri", "vorbesc numai de corupție" și nu văd "lipsa unei justiții corecte, echilibrate".

"Pe mine mă îngrijorează atitudinea președintelui, a unor ambasadori străini acreditați la București care visează de dimineață până seara, au fetișuri din astea pe care nu le mai lasă, că vorbesc numai de corupție. Când tu, ambasador al unei țări libere și democratice, vezi aceste încălcări ale drepturilor fundamentale ale cetățenilor, nu îți pui nicio problemă?

Stai și continui să crezi ca într-o icoană într-o anumită persoană sau într-o anumită instituție? Poate oricine, la un moment dat, cineva să înțeleagă că trebuie să își revizuiască propria atitudine și să fie mai profund în analiză, și nu în lucrurile superficiale.

Și, din păcate, foarte mulți din cei care văd că fac astfel de analize la nivelul societății românești, fie observatori din interior, fie observatori străini, sunt extrem de superficiali și nu văd această racilă gravă de tot, care este lipsa unei justiții corecte, echilibrate și care să își facă până la urmă datoria", a spus joi seară Tăriceanu la Antena 3.

El susține că dacă în țările observatorilor străini s-ar întâmpla lucruri similare celor din România, ar cădea guverne și miniștri.

"Și oamenii ăștia sunt absolut indiferenți. Li se pare că e ceva normal. În țările lor, în țările europene sau în alte țări credeți că ar fi tolerate? Eu cred că ar ieși niște scandaluri imense, din care ar cădea guverne, miniștri, procurori. Nu s-ar putea întâmpla astfel de lucruri", a adăugat el.

Președintele Senatului a subliniat că își dorește ca românii, "dincolo de prosperitate economică, să profite de statutul de membru al UE, în care normele statului de drept sunt respectate".

"Suntem o țară europeană cu un comportament al instituțiilor de tip mafiot pe care îl regăsești în Rusia lui Putin, unde adversarii politici sunt luați, închiși, încarcerați, îndepărtați cu toate metodele posibile și imposibile. Ăsta nu este model european", a mai spus Tăriceanu.

Cele mai citite

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă