5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSportSTS, acuzat ca a favorizat PDL in timpul scrutinului

STS, acuzat ca a favorizat PDL in timpul scrutinului

Directorul STS, Marcel Opris, a fost audiat ieri de Comisia de aparare din Senat referitor la acuzatiile privind implicarea sa in actiuni ilegale la alegeri.

Marcel Opris a respins acuzatiile aduse de PSD, sustinand ca STS "a executat numai misiunile care i-au fost stabilite in cadru legal pentru procesele electoarale". El a spus ca in comisie a prezentat dovezi in acest sens, aratand ca este vorba despre documentele pe baza carora STS a primit si executat misiuni pentru procesele electorale. "Infrastructura de comunicatii si informatica construita de STS pentru procesele electorale a fost pusa numai la dispozitia autoritatilor abilitate de lege in organizarea si desfasurarea proceselor electorale din 2007, inclusiv pentru cel din 6 decembrie 2009. La acest sistem nu au avut acces partidele politice", a explicat Opris. Presedintele Comisiei de aparare din Senat, Teodor Melescanu, a precizat ca reteaua STS utilizata la alegeri a constat in 22.000 telefoane mobile pentru cele peste 21.500 sectii de vot si in sistemul de comunicare dintre birourile judetene si Biroul Electoral Central. "Domnul Opris ne-a asigurat ca sistemul a fost protejat, iar partidele politice nu au avut acces", a mai spus Melescanu.

 

El a subliniat ca, in problema SMS-urilor pe care presedintii sectiilor de vot le-au primit pe telefoanele date de STS, Opris a admis ca, din verificarile efectuate pe mai multe telefoane, s-a ajuns la concluzia ca mesajele erau date de pe telefoane cu cartele preplatite. Pe de alta parte, potrivit lui Teodor Melescanu, Opris a recunoscut ca numerele de telefon ale terminalelor STS erau cunoscute de un numar destul de mare de persoane, membrii BEC, BEJ, de prefecti si de alte persoane oficiale implicate in procesul electoral.
In acest context, agentia franceza AFP comenteaza ca gestul PSD de contestare in justitie este o premiera in Romania, ca acuzatiile de frauda au fost aduse la fiecare scrutin, dar ca partidele "evita modificarea legislatiei electorale pentru a elimina suspiciunile". "Fraudele se inregistreaza in special la nivel local. Primarii si activistii incearca sa influenteze votul, de multe ori fara cunostinta conducerii centrale a partidelor. Vor sa se faca remarcati prin rezultate bune", comenteaza pentru AFP politologul Daniel Barbu. AFP atrage atentia asupra unui fapt esential:  partidele politice au mentinut legislatia confuza in privinta alegerilor, lasand deschisa usa pentru utilizarea de metode diverse de fraudare a alegerilor.

Trebuie mentionat faptul ca PSD si PDL au cazut de acord, cand inca erau la guvernare impreuna, sa nu schimbe nimic din legislatie, ba chiar sa complice pe alocuri situatia, desi fusesera destule scandaluri la alegerile generale si europarlamentare legate de turismul electoral sau de votul multiplu. Cele doua partide au respins astfel in septembrie o propunere eficienta si ieftina a STS, prezentata de generalul Marcel Opris intr-o sedinta de guvern condusa de Emil Boc. Era vorba despre introducerea unui sistem centralizat integrat pentru controlul alegerilor, care prevedea existenta unui calculator in fiecare sectie de vot; datele alegatorilor ar fi fost transmise la BEC aproape instantaneu, in numai cateva minute. Sistemul ar fi limitat drastic votul multiplu. Cele doua partide s-au inteles sa nu implementeze acest sistem. Acest fapt a dat liber la folosirea diverselor metode de manipulare si fraudare a votului la prezidentiale.

Cele mai citite

Jose Mourinho, dorit în Premier League: Everton îi pregătește o ofertă

Jose Mourinho, în prezent antrenor la Fenerbahce, ar putea reveni în Premier League, fiind dorit de Everton pentru a prelua echipa aflată în dificultate. ...

Cleveland Cavaliers oprește seria de victorii a lui OKC Thunder și continuă forma excelentă în NBA!

Cleveland Cavaliers a învins Oklahoma City Thunder într-un duel intens al celor mai în formă echipe din NBA, scor 129-122, menținându-se în topul ligii. Cavs,...

În 2024, România a avut cea mai mare creștere de ascultători de podcasturi din Europa

Românii sunt din ce în ce mai atrași de podcasturi, iar în 2024, România a înregistrat cea mai mare creștere de ascultători din Europa,...
Ultima oră
Pe aceeași temă