15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSportStroe: „Lotul de kaiac-canoe nu e în carantină”

Stroe: „Lotul de kaiac-canoe nu e în carantină”

În această situație delicată s-a aflat și lotul României de kaiac-canoe, care a efectuat un stagiu de pregătire în Italia, în vederea Jocurilor Olimpice din acest an.

În contextul isteriei care începe să cuprindă toate țările din Europa, ministrul Ionuț Stroe a dat asigurări că niciunul dintre componenții echipei de kaiac-canoe nu este în pericol, deoarece aceștia au efectuat cantonamentul la sute de kilometri de zonele în care există riscul infestării cu coronavirus.

„Am ţinut permanent legătura cu Ioan Bîrlădeanu, preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe. Ieri seară au venit primii doi sportivi, urmând ca în această seară (n.r. marți) să sosească şi restul delegaţiei, încă şase sportivi şi patru oameni din staff-ul tehnic”, a declarat Stroe.

Primele paie pe foc au fost puse de Sindicatul Naţional Sport şi Tineret, care a atras atenția asupra „riscului major de expunere la coronavirus a salariaţiilor din cadrul Complexului Sportiv National Snagov”, acolo unde urmează să îşi desfăşoare în continuare cantonamentul sportivii de la kaiac-canoe. „Lotul naţional de kaiac-canoe se întoarce în țară şi sportivii vor fi duşi cu un autocar direct în Complexul Sportiv Naţional Snagov. (…) Este inadmisibil ca oamenii să fie forţaţi să lucreze în centru de carantinare. Dacă decizia este ca sportivii să fie izolaţi în baza sportivă, atunci să se aducă personal specializat şi materialele necesare”, se arată într-un comunicat emis de Sindicatul Naţional Sport şi Tineret.

Ionuț Stroe a contrazis afirmațiile, spunând că nu este cazul ca vreunul dintre sportivi să intre în carantină: „Ei vin din Sabaudia, unde au avut cantonamentul, undeva între Roma şi Napoli, la sute de kilometri de locul unde este focarul. Au făcut toate procedurile pe aeroport, nu au niciun fel de restricţie şi, atenţie, repet, nu vin dintr-o zonă cu risc. Li s-au făcut evaluările pe aeroport, au fost verificaţi şi nu sunt supuşi criteriilor procedurilor de carantină”.

Italia este în acest moment ţara europeană cea mai afectată de coronavirus, cu peste 280 persoane infectate şi şapte decese.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Fonduri Elvețiene: Oxigen financiar pentru IMM-urile din România

Peste 55 de milioane de franci elvețieni sunt la dispoziția IMM-urilor pentru investiții în sectorul productiv Ministrul Marcel Boloș și ambasadorul Elveției în România, Massimo...

Dacia reduce prețurile pentru majoritatea modelelor, în contextul unei piețe auto în declin

Prețurile modelelor Dacia pe piața din România au fost ajustate în contextul provocărilor economice și al scăderii cererii de automobile noi, cu reduceri semnificative...

Cererea de precomandă în Rusia pentru noul iPhone este cu 15% mai mare față de modelul anterior

Cererea de precomandă în Rusia pentru noul iPhone este cu 15% mai mare decât modelul anterior, a declarat reseller pentru Reuters, chiar dacă acesta...
Ultima oră
Pe aceeași temă