16 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSportStefan Hell, laureat al premiului Nobel: Am plecat din comunism întrucât nu...

Stefan Hell, laureat al premiului Nobel: Am plecat din comunism întrucât nu aveam viitor. Ce spune despre ştiinţa din România

Stefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie, cercetătorul de origine română, a declarat, vineri, că a plecat din România în perioada comunistă deoarece a înţeles că nu îşi poate construi un viitor, precizând însă că între timp ştiinţa din ţara noastră a evoluat foarte frumos, scrie Mediafax.

Stefan Hell a fost recompensat cu premiul Nobel pentru chimie pe 2014, alături de alţi doi cercetători, Eric Betzig şi William E. Moerner. Aceştia au primit prestigioasa distincţie pentru „dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”, potrivit comitetului Nobel. De asemenea, Stefan Hell a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de „golire prin emisie stimulată” (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.

La conferinţa organizată vineri la Bucureşti, preşedintele Academiei Române, academicianul Ionel-Valentin Vlad, a vorbit, pe scurt, despre Stefan Hell, mulţumindu-i că a acceptat să participe la acest eveniment. La rândul său, Stefan Hell a mărturisit că este o mare onoare să fie prezent la acest eveniment organizat de Academia Romană, precizând că a mai fost aici în urmă cu doi ani.

De asemenea, Stefan Hell a susţinut, timp de aproximativ o oră, prelegerea „Optical microscopy: The resolution revolution”.

Pe lângă informaţiile ştiinţifice prezentate, Stefan Hell a vorbit şi despre parcursul său profesional, precizând că a plecat din ţară, în perioada comunistă, deoarece a înţeles că în România nu îşi poate construi un viitor. Şi-a convins părinţii că este mai bine să plece din ţară, iar formarea sa a avut loc treptat, în timpul mai multor perioade de cercetare, ajungând, în 1978, în Ludwigshafen, apoi, între 1981 şi 1993, în Heidelberg, iar, între 1993 şi 1996, în Turku.

 

 

Cele mai citite

O strângere de mână i-a adus moartea liderului Hezbollah

Canalul saudit de știri Al Hadath a transmis că un bărbat care a venit din Iran, i-a strâns mâna lui Nasrallah și a uns-o...

Dezabonări în masă la Neflix, după ce președintele companiei a donat bani pentru campania Kamalei Harris

Netflix a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de anulări în urma donației făcute de cofondatorul și președintele companiei, Reed Hastings, în sprijinul candidatului...

VIDEO Un adolescent de 18 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un adolescent în vârstă de 18 ani și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea a intrat cu viteză într-un parapet de...
Ultima oră
Pe aceeași temă