Partidul de guvernământ de la Budapesta, Fidesz, şi formaţiunea extremistă JOBBIK se întrec în declaraţii pro autonomie, în ajunul zilei maghiarilor de pretutindeni.
Aniversarea Revoluţiei de la 1848, în 15 martie, care este una dintre cele mai importante sărbători naţionale ale maghiarilor ardeleni, va avea loc anul acesta într-un context politic cu totul nou. Noua conducere a UDMR a reuşit să impună pe agenda coaliţiei de guvernare adoptarea legii referitoare la statutul minorităţilor naţionale, care ar întări supremaţia UDMR în interiorul comunităţii maghiare. Un alt obiectiv asumat de coaliţia de guvernare este redesenarea regiunilor de dezvoltare, iar adepţii autonomiei speră că astfel ar putea apărea oficial Ţinutul Secuiesc.
Câteva sute de secui au participat sâmbătă la manifestările organizate de Consiliul Naţional Secuiesc la Târgu-Mureş în cinstea zilei maghiarilor de pretutindeni. Cei prezenţi la Monumentul Secuilor Martiri l-au avut printre ei pe preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, membru FIDESZ. Acesta s-a declarat un susţinător al demersurilor autonomiste ale ungurilor din Transilvania încă din luna ianuarie, când secuii s-au reunit la Budapesta pentru a cere sprijin din partea politicienilor unguri.
Cererea autonomiei – „corectă şi modernă”
La Târgu-Mureş, Kover a reiterat ideea că solicitările acestora sunt legitime, din punctul său de vedere. „Cererea autonomiei din punct de vedere moral mi se pare corectă şi modernă. Nu doar oamenii din ziua de astăzi cer autonomia, ci este viitorul naţiei şi voinţa Divinităţii”, a spus Kover. El a precizat că legea şi autonomiile europene creează instituţii pentru ca toate comunităţile să îşi organizeze viaţa aşa cum doresc, declaraţie care l-a făcut pe liderul Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, să spună că „odată şi odată trebuie să creăm condiţii legale ca toţi maghiarii din Transilvania să îşi poată folosi simbolurile oriunde şi oricând doresc”.
Cu o zi înainte, preşedintele formaţiunii extremiste JOBBIK, Gabor Vona, şi-a declarat, la rândul său, susţinerea pentru idealurile autonomiste ale ungurilor din Ardeal. El a adăugat că speră ca maghiarii din diaspora să primească drept de vot în Ungaria după primirea cetăţeniei maghiare şi atunci partidul său să aibă o şi mai mare susţinere decât în prezent. „Dacă suntem uniţi, am putea supravieţui destrămării Uniunii Europene. Ori trăim împreună, ori murim împreună”, a spus Vona.