Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, va evolua în premieră la turneul de la Birmingham, au anunţat organizatorii competiţiei de categorie Premier, care se va desfăşura între 15 şi 21 iunie, informează Mediafax.
„Suntem încântaţi. Ea este o stea în ascensiune în sport şi una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Simona se va alătura unui grup de jucătoare bune, în care se află şi deţinătoarea titlului, Ana Ivanovici, şi abia aşteptăm să anunţăm şi prezenţa altor sportive în curând”, a declarat directorul turneului Patrick Hughesman, potrivit site-ului oficial al competiţiei.
La rândul ei, Halep îşi doreşte un sezon mai bun pe iarbă decât a reuşit anul trecut, când a ajuns în semifinale la Wimbledon. „Înseamnă mult pentru mine să joc la un turneu care a avut de-a lungul timpului atât de multe mari campioane. Îmi place cu adevărat să joc pe iarbă. Este o suprafaţă rapidă şi se potriveşte stilului meu de joc.
CITEȘTE ȘI: Simona Halep, a doua cea mai dorită sportivă din lume
Am avut un sezon fantastic pe iarbă anul trecut şi sper să am mai mult succes în 2015″, a afirmat jucătoarea română. Participarea la Aegon Classic Birmingham ar putea să însemne o abordare diferită a sezonului pre-Wimbledon de către Simona Halep faţă de anul trecut. În 2014, românca a ajuns în finală la Roland Garros, apoi, în săptămâna imediat următoare competiţiei de pe zgura pariziană, ea a jucat pe iarbă la ‘s-Hertogenbosch, turneu pe care îl câştigase cu un an înainte.
În turul doi al competiţiei olandeze, Halep a abandonat meciul cu germanca Annika Beck, locul 55 WTA, la scorul de 7-5, 2-3, din cauza unei accidentări. În acest an, jucătoarea din Constanţa va face probabil o pauză de între Roland Garros (24 mai-6 iunie) şi turneul de la Brimingham (15-21 iunie).