5 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialTenis: O româncă de 17 ani a cucerit primul titlu al carierei....

Tenis: O româncă de 17 ani a cucerit primul titlu al carierei. „Sunt pe drumul către înalta performanță!”

Tenisul românesc ar putea avea în curând, în primele 1000 de jucătoare ale lumii, o nouă sportivă. Adina Jaqueline Cristian, în vârstă de 17 ani, a cucerit primul său trofeu ITF de 10.000 dolari și spune că vrea să ajungă la performanțe înalte în tenis.

„Acest trofeu înseamnă foarte mult pentru mine. În primul rând, îmi dă încredere, îmi arată că nu muncesc degeaba în fiecare zi și că sunt pe drumul cel bun către înalta performanță. Știu că mai am foarte mult de învățat, dar am încredere că pot să ajung acolo unde mi-am propus„, a spus Jaqueline.

Citește și Simona Halep merge în turul al doilea la Guangzhou, după ce a trecut pe Martici. Victorie la primul meci după US Open

Adina J. Cristian, 1.234 WTA, a cucerit primul său titlu la simplu, după ce s-a impus în finala turneului ITF de 10.000 dolari, de la Sharm El Sheikh (Egipt), în fața sud-africanei Madrie Le Roux (953 WTA și cap de serie nr. 8), cu scorul 6-4, 6-1.

Cristian mai are în palmares două titluri ITF la dublu (anul acesta, la Arad, alături de Gabriela Ruse, și în 2013, la Balș, alături de Raluca Platon). Ea a disputat la turneul din Egipt și finala de dublu, însă a fost învinsă.

Jaqueline se va antrena în SUA în timpul sezonului de iarnă. Jucătoarea are și o pagină de Facebook dedicată, intitulată „Jaqueline Cristian”.

Citește și LIVE TEXT Simona Halep – Timea Babos: când are loc meciul. Avancronica duelului din optimile Guangzhou 2015

 

 

Cele mai citite

Djokovic și Kyrgios avansează spectaculos în turul 2 la Brisbane în proba de dublu!

Novak Djokovic și Nick Kyrgios au făcut spectacol pe teren, calificându-se în turul 2 al probei de dublu de la Brisbane după o victorie...

Pep Guardiola renunță la lupta pentru titlu. „Nu există nicio șansă!”

Manchester City a obținut o victorie importantă în deplasarea contra lui Leicester, scor 2-0, în etapa cu numărul 19 din Premier League. Deși „cetățenii”...

Dorinel Munteanu și-a dat demisia de la Oțelul Galați! Antrenorul a plecat pe fondul problemelor financiare ale clubului

Dorinel Munteanu, antrenorul care a readus Oțelul Galați în prima ligă, și-a anunțat demisia după ce problemele financiare persistente ale clubului au devenit insurmontabile....
Ultima oră
Pe aceeași temă