Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat, duminică seară, la emisiunea „Garantat 100%” de la TVR, că nu are vreun complex în faţa rusoaicei Mariei Şarapova, locul 5 mondial, subliniind că jocul acesteia şi experienţa fac diferenţa între ele.
„Stilul Mariei Şarapova cred că este matematic clar. Pe tabletă. Ea nu îşi schimbă stilul pe parcursul meciului. Nu am un complex faţă de Şarapova, am fost foarte aproape să câştig în faţa ei. Joacă mai bine în momentele importante. Cred că acesta este singurul lucru care face diferenţa între noi. Şi experienţa”, a afirmat Halep, citată de Mediafax.
Pe de altă parte, Halep a comentat şi decizia unor jucătoare de a pleca la vestiare în timpul meciurilor: „Plecatul la toaletă este o modalitate de a scoate adversarul din mână, din ritm şi mi s-a întâmplat asta. Mi s-a spus să fac acelaşi lucru când joc împotriva Mariei dar nu sunt de acord. Nu pot să fiu falsă”.
Simona Halep spune că joacă tenis nu pentru bani sau faimă, ci din pasiune, ea menţionând că o „ia dorul” dacă trec trei zile fără acest sport şi că face totul cu zâmbetul pe buze: „Eu joc tenis pentru că îmi place. Deja nu mai joc pentru bani – am liniştea asigurată, pentru faimă – nu îmi place să fiu în centrul atenţiei. Am o pasiune: dacă nu joc trei zile mă ia dorul. Îmi place ceea ce fac. Tot ceea ce fac fac cu zâmbetul pe buze. În rest am viaţa mea simplă, cu familia şi cu prietenii şi departe de centrul atenţiei. Merg doar la petrecerile la care sunt obligată să merg”.
Românca a precizat că în sport performanţa înseamnă sacrificiu şi un program foarte strict. Ea a mai spus că a trebuit să se acomodeze cu faptul că a ajuns la cel mai înalt nivel. „Trebuia să cred în mine mult mai mult şi să conştientizez că am valoarea să fiu acolo”.
Halep a menţionat că nu a fost ajutată în trecut de Gheorghe Hagi, aşa cum s-a scris. Jucătoarea recunoaşte însă că Hagi a fost modelul său în viaţă şi că este emoţionată atunci când fostul fotbalist vine să o susţină. „În continuare sunt foarte intimidată de domnul Ţiriac. Sunt momente când sunt emoţionată şi Gheorghe Hagi când vine. Dar sunt lucruri pozitive. Ştiu că în momentul ăla vrei să te autodepăşeşti. Trebuie să îi simţim că sunt în tribună dar să fim noi înşine când jucăm”, a explicat sportiva.
Simona Halep a mai declarat că pe teren este rivalitate, dar în afara terenului jucătoarele de tenis sunt prietene. „Vorbim, ne amuzăm, mergem la petrecerile la care suntem obligate, în vestiare râdem înainte de meci… Sunt unele jucătoare care nu vorbesc. Şarapova de exemplu nu vorbeşte cu nimeni. Bouchard nu vorbeşte, cred că o imită puţin. Toţi avem idoli, şi eu am avut. În tenis a fost Justine Henin, de aceeaşi înălţime cu mine, mi-au plăcut mult jocul ei, agresivitatea şi creativitatea. Iar în viaţă a fost Gheorghe Hagi, ca model, ca ambiţie şi ca încredere”, a adăugat ea.
Halep este de părere că tenisul „este geometrie”. „Sunt unghiuri pe care trebuie să le descoperi când mingea este în faţa ta. Tenisul este fracţiune de secundă, trebuie să laşi uneori instinctul”, a explicat sportiva.
Jucătoarea a mai precizat că românii trebuie să aibă încredere mai multă în ceea ce pot face, ea adăugând că s-a întâlnit mai demult cu situaţia de a nu fi respectată „oarecum”, fiind din România. „Eu am spus întotdeauna că sunt mândră că sunt româncă. Oamenii sunt sufletişti, dar ne putem tot timpul o limită şi acest lucru ne dăunează. Am fost foarte timidă în trecut şi cred că tot din această cauză, nu sunt dintr-o ţară foarte bogată…”, a afirmat Halep.
Simona Halep recunoaşte că primeşte greu criticile, dar este de părere că acestea o ajută. Ea a spus şi că a fost foarte afectată de comentariile de după ce a lipsit de la Fed Cup, însă a menţionat că în acea perioadă era „epuizată complet” şi în plus se întâmplase şi o tragedie în familia sa.
Halep a vorbit şi despre atmosfera de la meciuri, ea adăugând că o deranjează reclamele şi muzica atunci când schimbă terenul, dar nu crede că trebuie să se supere, deoarece reclamele sunt tot în folosul sportivilor.
Întrebată dacă există sportivi dopaţi în tenis, Simona Halep a evitat să dea un răspuns. Românca a spus doar că există sportivi care aleargă foarte mult, dar aceştia poate că au muncit mai mult şi au ajuns natural să poată face un astfel de efort.
Halep îşi doreşte ca după ce îşi va încheia cariera să îşi întemeieze o familie, dar şi să se dezvolte şi în alt domeniu. „Vreau să fiu total acum doar pentru tenis. După tenis vreau să-mi fac familie, să am copii, vreau să fac o facultate, ceva diferit de sport. Am citit foarte multe cărţi de psihologie şi e posibil să merg în acea direcţie, dar vreau să mă dezvolt şi în alt domeniu”, a explicat sportiva.