Novak Djokovic, proaspătul campion de la US Open, recunoaște că pentru a cuceri cel de-al 10-lea Grand Slam din carieră a avut nevoie de o inspirație în plus. Sârbul a fost motivat de filmul „300” pe care l-a vizionat cu o seară înainte de finală.
Relația apropiată dintre Djokovici și starul de la Hollywood Gerard Butler este deja cunoscută, iar de această dată actorul cu origini scoțiene i-a dat o mână de ajutor amicului său din Serbia. Protagonist al filmului „300”, care evocă postea eroică a celor 300 de spartani, Gerard Buttler l-a inspirat pe Djokovici să lupte până la ultima minge.
„Ne cunoaștem de câțiva ani și suntem prieteni. Întâmplarea a făcut să se afle în New York și l-am invitat la meci…I-am trimis și o poză cu mesajul că mă uitasem la filmul său, 300, cu o seară înainte”, a spus Djokovici, conform dailymail.co.uk.
Djokovici a câștigat US Open după ce l-a învins pe Roger Federer, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, 6-4. După câștigarea trofeului el s-a îndreptat direct către loja sa, acolo unde îl așteptau soția, antrenorul Boris Becker dar și alți membri, printre care și Butler.
„Când l-am zărit acolo am zis către el: Aici e Sparta! M-am simțit grozav. A fost unul dintre cele mai motivaționale filme pe care le-am văzut vreodată”, a mai spus Djokovic.
Novak Djokovici, 28 ani, a câștigat 10 titluri de Grand Slam în cariera sa.