8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportSistem cu 16 echipe de fotbal în Liga Națională

Sistem cu 16 echipe de fotbal în Liga Națională

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, așteaptă o decizie de trecere la 16 echipe în sezonul competițional 2020 – 2021 ce poate fi luată joi de către Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal și care poate fi apoi adoptată de Comitetul Executiv FRF în ședința din 3 august.

“FRF a propus de acum doi ani acest sistem cu 16 echipe. Noi vom fi de acord. Să vă spun avantajele unui sistem cu 16 echipe. Când am făcut analiza, s-au luat în considerare numărul de spectatori, audienţa TV, miza echipelor. S-ar păstra acelaşi sistem, play-off / play-out. Vrem ca fotbalul să devină o caracteristică relevantă a societăţii, iar de aici setăm şi sistemul. Acest sistem play-off / play-out este un sistem bun, dar are anumite dezavantaje. Dacă vom avea trecerea la 16 echipe, vei avea o mult mai bună utilizare a datelor competiţionale.”, a precizat Răzvan Burleanu la ProX, citat de News.ro.

Șeful Federației Române de Fotbal consideră că unul dintre avantajele majore ale trecerii la 16 echipe ar fi cel al unei mai bune folosiri a infrastructurii sportive și existența mai multor oportunități pentru jucători și antrenori. În acest moment, cel mai mare dezavantaj este legat de faptul că banii din drepturile TV nu se vor mai împărți la 14 echipe ci la 16.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă