17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportSimona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Rogers Cup

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Rogers Cup

“Cred că nu a fost ziua ei cea mai bună, dar am simţit că trebuie să stau concetrată la fiecare minge, nu conta scorul, a trebuit să fiu concentrată la fiecare punct. Cred că am jucat bine şi cred că pentru amândouă a fost o zi grea. O să dorm, dorm, dorm. Nu a fost o zi uşoară, dar a fost frumoasă cu două victorii. Este extraordinar să fiu din nou în sferturi aici şi vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit. De fecare dată când joc, tribunele sunt pline. Mă bucur de timpul petrecut pe acest teren frumos, abia aştept să joc mâine şi să fac un meci bun”, a declarat Halep, la interviul de pe teren, după meicul cu Williams.

Ambele jucătoare au fost nevoite să dispute două partide joi, din cauza programului perturbat de ploaie din ziua anterioară. Mai puţin de cinci ore şi jumătate de odihnă a avut Simona Halep între meciul câştigat cu dificultate în faţa Anastasiei Pavliucenkova şi partida cu Venus Williams. Americanca a avut cam tot atât timp de refacere, dar ea a stat o oră mai puţin pe teren în întâlnirea cu Sorana Cîrstea, pe care a învins-o în două seturi. Seara, Venus Williams a intrat pe teren cu o genuchieră la piciorul drept şi jocul ei a fost influenţat de problemele medicale avute.

În faza următoare, Simona Halep va evolua, vineri (sâmbătă, nu înainte de ora 01,30, ora României), cu jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 WTA. Halep conduce cu 4-1 în întâlnirile directe cu Garcia.

Calificarea în sferturi este răsplătită la Montreal cu un premiu de 60.120 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă