Senatorul PSD Adrian Țuțuianu a declarat, joi, că numărul record de interceptări efectuate în România duce la concluzia unor elemente de poliție politică, potrivit Agerpres.
''S-a dat recent publicității de către un avocat de la Cluj o situație statistică a interceptărilor făcute în România. (…) Peste 100.000 de interceptări, personal cred că înseamnă enorm de mult și am putea trage multe concluzii, dar una de fond cred că este foarte corectă: în România ultimilor ani cu atât de multe interceptări nu putem decât trage concluzia că sunt elemente de poliție politică.
Corelând interceptările cu eventuala implicare a instituțiilor statului în alegerile din 2009, cu posibilele șantaje la adresa judecătorilor cu informații din arhiva SIPA, am putea să tragem concluzia că România a fost și că poate încă este un stat polițienesc și dezbaterea pe aceste teme trebuie dusă până la capăt'', a precizat Țuțuianu.
Acesta a subliniat că este momentul în care trebuie să se facă ordine în relațiile interinstituționale în ce privește sistemul de justiție.
''Este un moment de răscruce în care trebuie să se facă curățenie în relațiile interinstituționale în ce privește sistemul de justiție. Mai pot să adaug, ca și comentariu, că problema nu privește doar pe cei care au cerut mandate de ascultare, ci problema majoră cred că este în sistemul de justiție, care ar trebui să asigure tuturor garanția că interceptarea se face atunci când situația este de natură excepțională și că nu devine o practică obișnuită în instrumentarea cauzelor penale, indiferent cine e solicitantul. 100.000 despre care vorbim nu sunt mandate de siguranță națională, ci sunt mandate care au fost date la solicitarea parchetelor locale, județene, de pe la Curtea de Apel sau DIICOT, DNA, alte instituții din sistemul judiciar'', a mai spus senatorul PSD Adrian Țuțuianu.