-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportSenatorii USL cer oficial COMISIE de ANCHETĂ privind referendumul

Senatorii USL cer oficial COMISIE de ANCHETĂ privind referendumul

Vicepreşedintele Senatului Petru Filip a anunţat, luni, că Biroul Permanent al acestei Camere a decis introducerea pe ordinea de zi a plenului a constituirii comisiei de anchetă privind referendumul de demitere a preşedintelui din 29 iulie, ponderea fiind aceea în care USL ar deţine majoritatea, potrivit Mediafax.

„Toate grupurile au convenit ca, în cel mai scurt timp, probabil ca până la plenul de astăzi, să facă nominalizările, astăzi în cadrul Biroului Permanent s-a stabilit numai ponderea ca membri în comisia formată din cei 11 senatori, respectiv după algoritmul: 4 din partea PSD, 3 din partea PDL, 2 din partea PNL, unul din partea UNPR şi unul din partea UDMR. Grupurile au fost de acord cu acest algoritm, urmează ca până la şedinţa de plen să-şi facă nominalizările”, a declarat Filip.

El a precizat că obiectul comsiei de anchetă priveşte modul în care s-au desfăşurat cercetările procurorilor în dosarul referendumului.

Un număr de 34 de senatori PSD şi 12 senatori PNL au solicitat înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă.

În nota de fundamentare a proiectului dezbătut în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Senatului de luni, se arată că există un număr îngrijorător de sesizări din partea cetăţenilor referitoare la posibile abuzuri săvârşite de procurori ulterior desfăşurării referendumului.

Potrivit semnatarilor documentului, într-o serie de localităţi, cetăţenii susţin că au fost agresaţi de către procurori, scoşi din biserică, puşi să jure cu mâna pe Biblie.

„O astfel de conduită din partea autorităţilor statului este inadmisibilă şi cu atât mai periculoasă cu cât pune la îndoială însuşi statul de drept al României. Dacă aceste fapte reprobabile există şi sunt veridice, ele nu pot rămâne fără urmări, deoarece precedentul unui comportament în afara legii al organelor statului ar destabiliza instituţiile acestuia şi ar răsturna firescul ordinii de drept, în care cetăţenii trebuie respectaţi şi sunt liberi să-şi exprime fără frică de constrângere voinţa şi opiniile politice, indiferent de culoarea acestora”, se arată în nota transmisă conducerii Senatului.

Semnatarii documentului senatorii Ilie Sârbu (PSD) şi Mario Oprea (PNL) menţionează că această comisie nu are ca scop anchetarea procorurilor, ci îşi propune să verifice sesizările cetăţenilor şi autenticitatea lor şi să ia în considerare posibilele fapte ilicite ale procurorilor.

Senatorii PNL şi PSD au propus ca această comisie să fie formată din 11 membri, iar hotărârile comisiei să fie adoptate cu votul majorităţii membrilor acestuia.

Potrivit proiectului, comisia va putea solicita opinia unor specialişti din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale, iar Senatul va putea cere tuturor organelor de stat, instituţiilor şi organizaţiilor să pună la dispoziţia comisiei orice informaţie şi documente care sunt de natură să servească activităţile acesteia.

Iniţiatorii mai propun ca raportul acestei comisii să fie depus la Biroul Permanent al Senatului până la data de 15 noiembrie 2012.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă