Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al social-democraților, a declarat, joi, la un post de televiziune, că este pregătit să-i facă "o ofertă de pace președintelui Klaus Iohannis", precizând că din partea partidului său nu există niciun plan de a-l suspenda pe șeful statului.
”În aceste zile se decide viitorul Uniunii Europene și dacă noi rămânem cantonați în aceste războaie interne, atunci nu vom conta.
E obligatoriu ca după adoptarea acestei declarații să fie un nou început în relația dintre noi și președinte. România trebuie să aibă o poziție coerentă. Este nevoie ca toate forțele politice să aibă un scop comun, pentru că altfel nu vom fi numărați, nu vom conta.
Vă spun foarte sincer. Eu am două variante, eu, pe persoană fizică, cum spune un bun prieten: să duc mai departe acest război cu președintele Klaus Iohannis și eu nu am stimulat acest război și nici colegii mei, iar asta s-a văzut pentru că românii ne-au dat votul de încredere. Dacă din afară se vede că noi românii ne războim între noi, că ne batem ca chiorii, atunci soarta noastră va fi decisă de alții. Atâta război, în fiecare zi, că de atâta zgomot nu se mai aude muzica. Eu mă pot război cu președintele Iohannis zi de zi, de 10 ori pe zi, dar la finalul zilei ce avem? Doi oameni care se ceartă. Eu fac această ofertă președintelui.
Acesta este cel mai important lucru pentru mine și mă voi război cu oricine pentru acest lucru (…) Nu avem motive de suspendare a președintelui. Nu vrem să răscolim țara. Când pornești un război trebuie să te gândești care sunt consecințele”, a spus Dragnea.