6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportŞeful de la Otopeni: dat jos după o crimă, repus după alegeri

Şeful de la Otopeni: dat jos după o crimă, repus după alegeri

Noul director al Aeroportului „Henri Coandă” – Cornel Poteraşu, este chiar fostul director al aceluiaşi aeroport, personaj demis pe 31 august 2012, în urma scandalului de presă izbucnit după violarea şi uciderea studentei japoneze Yurika M. de către un criminal în serie, care-şi făcea veacul de ani buni prin aeroport. Cu acea ocazie s-a demonstrat că stafful aeroportului a dat dovadă de ineficienţă în stare pură, în asigurarea protejării pasagerilor.

În ultima zi de vară a anului ce-a trecut, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a decis destituirea directorului general al companiei Aeroporturi Bucureşti, entitatea care administrează aeroporturile Henri Coandă Otopeni şi Aurel Vlaicu Băneasa.

Însă Relu Fenechiu, nou-nouţul Ministru al Transporturilor, a considerat greşită decizia colegului de partid care l-a precedat. Astfel, ministrul îl vede pe Cornel Poteraşu curat ca lacrima, considerând că directorul demis cu ruşine şi proaspăt reangajat, nu a avut nicio vină întrucât paza
aeroportului era asigurată de MAI, conform Mediafax.

Ca să-i facă loc lui Poteraşu, ministrul l-a eliberat din funcţie pe directorul actual al Aeroportului „Henri Coandă”, Cristinel Smadu, susţinut de PC.

După ce şi-a resuscitat colegul de partid, oferindu-i pe tavă fotoliul confortabil de şef al celui mai mare aeroport al României, proaspătul ministru Fenechiu şi-a explicat gestul astfel: „Am făcut schimbarea la Aeroportul Otopeni chiar în prima zi când m-am dus la minister. Totul s-a făcut cu acordul părţilor…(n.r. referire făcută probabil la schema împărţirea posturilor de „şefi la stat” între PNL şi PC). Poteraşu nu a fost implicat în acel incident. Paza o asigură MAI. Până la proba contrarie, am încredere în Poteraşu”.

Cu prilejul anunţului reînscăunării colegului său din PNL, Relu Fenechiu şi-a prezentat public şi viziunea pentru viitorul acestui nod de transport fundamental pentru ţară, explicând, conform Mediafax, că intenţionează să introducă management privat la Aeroportul „Henri Coandă” şi că un concurs în acest sens va fi organizat „cât mai repede”.

Reacţie ca-n desene animate

În 15 august 2012, o tânără japoneză a fost abordată de Nicolae Vlad la scurt timp după ce a coborât
din avion, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, el propunându-i s-o ducă cu taxiul la locul de destinaţie. Tânăra şi Vlad au coborât însă la marginea pădurii, unde două zile mai târziu femeia a fost găsită moartă. Urmele biologice ale suspectului au fost găsite pe trupul fetei.

La două săptămâni după incident, autorităţile locale încă nu luaseră nici o măsură legată de „fauna” taximetriştilor ilegali care acostează pasageri în aeroport. Inerţia autorităţilor române a devenit insuportabilă inclusiv pentru japonezi, Ambasada Japoniei la Bucureşti având două ieşiri publice. Mai întâi, adjunctul ambasadorului, Yoshikiro Katayama, a declarat că „ambasada îşi doreşte ca autorităţile române să ia măsuri”. La 24 de ore după declaraţia voalată, dar cu substrat, însuşi ambasadorul nipon, Natuso Amemiya, a ieşit public cu o declaraţie dură, citată de Ziarul Financiar: „Chiar am cerut Guvernului să ia măsuri cu privire la securitatea din aeroport pentru ca astfel de incidente nefericite să fie prevenite pe viitor, iar relaţiile româno-japoneze să nu fie afectate”.

Imediat după ieşirea neobişnuit de dură a ambasadorului nipon, o armată de func-ţionari ai Ministerului de Interne au dat năvală pe Otopeni, creând senzaţie cu aşa-zise controale la maşinile de taxi din zonă. Operaţiunea de PR a fost condusă cu mână de fier de însuşi ministrul Duşa. În acel context „diplomatic fierbinte” şi-a pierdut scaunul, proaspătul înscăunat la şefia Aeroportului Otopeni. Acum e iarnă şi lucrurile s-au mai răcit. Vorba unui fost ministru al transporturilor: „Iarna nu-i ca vara”.

Cele mai citite

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă