-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportȘeful ANAF, precizări despre activitatea instituției

Șeful ANAF, precizări despre activitatea instituției

”Observ că, în corul celor care critică și analizează activitatea ANAF, pornind de la principiul că orice inițiativă sau rezultat al instituției sunt din start greșite, se alătură zilnic câte cineva. Dacă până acum, corul era format preponderent din persoane de la care poți avea cu greu pretenția că înțeleg ce înseamnă administrarea fiscală, fiind mânați de simple interese politicianiste, ieri am văzut că domnul Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, sugerează opiniei publice că rezultatele bune ale colectării pe primul trimestru sunt conjuncturale și că nu ar reflecta o îmbunătățire reală.

Mă așteptam ca domnul Dumitru să aibă o mai bună înțelegere atât a fenomenului economic, cât și a mecanismelor de administrare fiscală, mai ales că ANAF i-a pus la dispoziție, în toate cazurile, datele solicitate.

Am înțeles că dânsul consideră că " supraperformanţa la venituri este explicată de rambursările anticipate de TVA". În afara faptului că nu există noțiunea sau actul administrativ de rambursare anticipată, atât timp cât n-ai cum să rambursezi o sumă care nu a fost solicitată spre rambursare, mult mai surprinzător este raționamentul utilizat.

Înainte de toate, i-aș sugera însă să-și reamintească faptul că atunci când am preluat ANAF am găsit declanșată procedura de infringement din cauza întârzierilor mari la rambursările de TVA. Faptul că am redus numărul deconturilor de TVA nesoluționate cu întârziere de peste 180 de zile, de la câteva mii la câteva zeci, capitalizând astfel mediul de afaceri, nu era bine nici atunci, pentru că nu colectam mult în plus, și văd că nu e bine nici acum când am colectat cu mult peste program.

Astfel, încercând să minimalizeze efortul și rezultatele obținute, domnul Ionuț Dumitru apreciază că intrarea în normalitate, în ce privește rambursarea de TVA, începând cu decembrie 2014 când am adus la zi 90% dintre deconturi, este un lucru negativ pentru că, astfel, ne-am ușurat activitatea în primul trimestru. Altfel spus, dânsul este supărat că ANAF și-a plătit ”datoriile” în decembrie 2014, ca să înceapă anul 2015 fără nicio frână care să influențeze nivelul colectării. Și, pentru că nu ar mai fi de rambursat sume considerabile, asta înseamnă că rezultatele colectării sunt conjuncturale.

Deconturile onorate la plată ”anticipat” în luna decembrie privesc, în cvasitotalitate, TVA de rambursat generată de activitatea economică din trimestrele III și IV a anului 2014. Prin urmare, ar fi fost mult mai corectă și riguroasă comparația între perioade similare (există, pe parte de venituri cât și de cheltuieli bugetare, o sezonalitate specifică), adică trimestrul I 2015 față de trimestrul I 2014, mai ales că între cele două perioade au existat și două măsuri de relaxare fiscală cu impact semnificativ (CAS și neimpozitarea profitului reinvestit).

În al doilea rând, sugerând că îmbunătățirea colectării nu se datorează combaterii evaziunii fiscale, ci creșterii consumului, domnul Dumitru se situează iarăși în afara realității. Atât timp cât marii retaileri nu ne-au declarat creșteri semnificative de impozite, taxe și contribuții, și orice economist știe că acesta este punctul de reper real, al zonei complet fiscalizate, este foarte greu de înțeles cum poate consumul să genereze 4 miliarde de lei colectați în plus față de program și 4,6 miliarde lei în plus față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cât despre declarațiile unor politicieni, deranjați de eficiența ANAF, mă bucur că domnul Ludovic Orban s-a trezit din letargie și se implică activ în spațiul public, inclusiv în domeniul fiscalității. I-aș sugera să-și concentreze însă eforturile pe reforma transporturilor, unde toți specialiștii îi ”recunosc” competența, cum ar fi evoluția proiectelor Transalpina și a aeroportului internațional de la Adunații Copăceni.

Subliniez încă o dată faptul că nu intenționez să las instituția pe care o conduc, și nici munca mea, să fie folosite în războaiele purtate de diverși politicieni sau grupuri de interese.” – Gelu Ștefan Diaconu, Președinte ANAF.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă