CFR Cluj s-a impus cu 1 – 0 în meciul amânat din cauza cazurilor de infecție cu noul coronavirus în rândul fotbaliștilor echipei campioane, partidă decisă de o lovitură de la 11 metri transformată în gol de Deac și acordată la un fault comis de Haruț asupra lui Pereira.
Valeriu Iftimie, patronul echipei FC Botoșani, a luat foc la finalul partidei și l-a acuzat pe centralul Marius Avram de prostie și hoție în meciul abia încheiat.
„Nu e o greşeală de arbitraj, e o hoţie fără doar şi poate. Hoţie, nu e prostie. Că de prost, e prost sigur. Acel 11 metri e inventat. Prostia e prostie, se vede, după care faultul pe care îl face marele fotbalist Burcă la Keyta nu e măcar de galben? Mă dezgustă pur şi simplu.”, a spus Iftimie.
Acesta este convins că înaintea faultului pentru care s-a acordat lovitura de la 11 metri ce s-a dovedit a fi decisivă în stabilirea echipei câștigătoare, în careu cei de la CFR Cluj au comis henț dar centralul a lăsat faza să curgă.
„Dă henţ, de ce nu dai henţ? Tocmai de aceea e prost, că nu a văzut. După aia e hoţ. Întâi e prost, că nu vede, după aia e hoţ. Sunt dezgustat. Să facă Avram cu ăştia fotbal! Clujul fură, încearcă să facă orice… Îi bate cu arbitrul pe FCSB şi o să fie un tărăboi… Apoi o să fie la Craiova care pe care, care a plătit cel mai bine arbitrul. Nu mai vreau să aud de fotbal măcar o săptămână, să mă calmez!”, a conchis patronul formației FC Botoșani.